Opiniile exprimate în publicaţiile din blog aparţin bloger-ilor, şi nu neapărat reflectă poziţia resursei PrincipiulDivin.md, ori cea a Comunității Unificării.
Răspunderea pentru conţinutul publicațiilor din blog este purtată în întregime de către autorii acestora.

Русский
 
(1 Vot)

Absolutismul Bibliei: Contradicţii În Scriptură (III)

  • Publicat de 

Absolutismul Bibliei: Contradicţii În Scriptură (III)Dumnezeu poate fi văzut?
Da:
Exodul 33:11

Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.

Geneza 32:30
Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.”
vs.
Nu:
Ioan 1:18
Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

Exodul 33:20
Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!”

Dumnezeu este nemilos, feroce, distrugător, sau îndurător, bun, iubitor?
Ieremia 13:14

Îi voi sfărâma pe unii de alţii, pe părinţi şi pe fii laolaltă, zice Domnul. Nu-i voi cruţa, nu voi avea milă de ei, nu Mă voi îndura de ei, nimic nu Mă va împiedica să-i nimicesc.”
vs.
Iacov 5:11
...Domnul este plin de milă şi de îndurare.

1 Cronici 16:34
Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veac!

Psalmii 145:9
Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.

1 Ioan 4:16
...Dumnezeu este dragoste;

Dumnezeu pune la încercare?
Geneza 22:1
După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.
vs.
Iacov 1:13
Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.

Cum a murit Iuda.
Matei 27:5
Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.

Faptele apostolilor 1:18
Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.”

Înălţarea la cer.
2 Imparati 2:11
Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt.
vs.
Ioan 3:13
Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer.

Cine a prorocit despre „ţarâna olarului”?
Matei 27:9-10 ne vorbeşte despre Ieremia:
Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: „Au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit, pe care L-au preţuit unii din fiii lui Israel;

şi i-au dat pe „Ţarina olarului”, după cum îmi poruncise Domnul.”

Însă aceasta nu este adevărat, Ieremia nu conţine aşa versete, de fapt ele sunt prezente în Zaharia 11:12-13:
Eu le-am zis: „Dacă găsiţi cu cale, daţi-mi plata; dacă nu, nu mi-o daţi!” Şi mi-au cântărit ca plată, treizeci de arginţi.

Dar Domnul mi-a zis: „Aruncă olarului preţul acesta scump cu care m-au preţuit!” Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în Casa Domnului pentru olar.

Câţi ani avea Ioiachin când a ajuns împărat?
2 Imparati 24:8
Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.
vs.
2 Cronici 36:9
Ioiachin avea opt ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni şi zece zile la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului.

Câţi îngeri erau la mormântul lui Isus?
Matei 28:2
Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.

Marcu 16:5
Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat.
vs.
Luca 24:4
Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare.

Ioan 20:12
Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare.

Ce culoare avea haina cu care l-au îmbrăcat ostaşii pe Isus?
Matei 27:28
L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie.
vs.
Ioan 19:2
Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură.

Ce i-au dat să beie lui Isus?
Matei 27:34
I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea.
vs.

Marcu 15:23

I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.

Logați-vă pentru a posta comentarii.