Cărţile Apocrife Ale Noului Testament. Evanghelia Lui Toma
- Publicat de Eugen G.
Evanghelia după Toma, cunoscută de asemenea ca Evanghelia lui Toma, este o evanghelie care adună o serie de 114 spuse atribuite lui Isus. Data sa de compoziţie este dezbătută în rândul savanţilor: unii o văd contemporană cu evangheliile sinoptice, chiar şi înainte de acestea, astfel încât datarea lor nu este mai târzie de sfârşitul secolului I; alţii cred că aceasta ar fi succesivă lor, pentru că arată o dependenţă parţială de evangheliile canonice, şi o datează pe la mijlocul secolului al II-lea. Atribuirea pseudoepigrafă a evangheliei este făcută apostolului „Didim Iuda Toma” (ambele nume „Didim” şi „Toma” înseamnă „geamăn”, respectiv în limba greacă şi aramaică); a fost scrisă pentru un grup al creştinismului timpuriu care recunoştea în Toma apostolul învăţătorul propriu.
Viziunea care se desprinde din Evanghelia după Toma este că Împărăţia lui Dumnezeu este deja prezentă pe pământ şi că lumina divină, prezentă în interiorul tuturor oamenilor, le poate permite să vadă împărăţia şi să intre în ea.
Textul integral al Evangheliei este păstrat într-un manuscris-papirus în limba coptă descoperit în 1945 la Nag Hammadi, în Egipt; astfel de codice, legat printr-o metodă cunoscută ca legătura coptă, datează din jurul anului 340. După descoperirea sa, cercetătorii au descoperit că trei fragmente separate de versiunea în limba greacă au fost deja descoperite la Oxyrhynchus (o aşezare antică aflată la circa 300 de kilometri sud de Alexandria), în Egipt, în 1897. În 1903, alte două fragmente au fost descoperite la Oxyrhynchus, aparent provenind din aceeaşi colecţie de loghia (spuse), care conţineau pasaje în limba greacă din Evanghelia lui Toma şi sunt datate în prima jumătate a secolului al treilea, în timp ce un alt fragment grec descoperit în 1905 a fost datat înainte de anul 200.
Evanghelia lui Toma, care nu trebuie confundată cu Evanghelia copilăriei a lui Toma sau cu Cartea lui Toma justiţiarul sau sportivul, este o evanghelie apocrifă de origine gnostică.
Mărturii patristice şi manuscrisele. Evanghelia lui Toma a dispărut atunci când gnosticismul a fost înăbuşit de proto-ortodocşi. Timp de secole, din ea nu au rămas disponibile decât numai citări indirecte din partea unor Părinţi ai Bisericii.
Între 222 şi 235, în opera sa Refutatio omnium haeresium (5,7-20), sfântul Hipolit de la Roma face referire la o variantă a versetului 4, despre care el spune că l-a luat dintr-un text intitulat Evanghelia lui Toma: «[Naasenii] ... păstrau o tradiţie în ceea ce priveşte evanghelia intitulată „după Toma” care spune în mod expres „Celui care mă caută mă va găsi în copiii de şapte ani şi mai mult, pentru că acolo, ascuns în cei bătrâni, eu sunt descoperit”». Aici se găseşte singurul citat clar din Evanghelia lui Toma.
În alţi autori ai creştinismului primar este citat titlul Evangheliei lui Toma, cum ar fi la Origene din Alexandria (Predica la Luca, 1; scrisă în jurul anului 233), în timp ce între secolele IV-V, diferiţi Părinţi ai Bisericii au scris că Evanghelia lui Toma era ţinută la mare cinste de Maniheu, însă ar putea fi vorba de referinţe la Evanghelia copilăriei lui Toma; alţi autori, precum Clement Alexandrinul, afirmau că au existat paralele între Evanghelia lui Toma şi alte evanghelii apocrife, cum ar fi Evanghelia evreilor şi Evanghelia egiptenilor.
Data de compoziţie. Datarea Evangheliei lui Toma este mult discutată; oamenii de ştiinţă au propus datări vechi precum anul 60 şi recente precum anul 140, în funcţie de faptul dacă Evanghelia lui Toma este identificată cu nucleul original al spuselor, sau cu textul publicat de autor, sau cu textele greceşti şi copte, sau cu paralele din celelalte texte. Datarea Evangheliei lui Toma este dificilă întrucât, fiind o colecţie de loghia (spusele lui Isus) fără o structură narativă, unele spuse ar putea fi adăugate treptat în timp.
Datările pot fi împărţite în două grupări: datările vechi, în cazul cărora nucleul evangheliei poate fi datat între anii 50-100, prin urmare, înainte sau contemporane compunerii evangheliilor canonice, şi datările recente, după data compunerii evangheliilor canonice.
Conţinutul. Manuscrisul conţine mai mult de o sută (numărul exact variază în funcţie de modul în care acestea sunt numărate) de loghia, sau cuvinte atribuite lui Isus, înregistrate la persoana a treia („Isus a spus”), care fac referinţă la unele fragmente din evangheliile canonice, diferenţiindu-se în mod semnificativ printr-o viziune gnostică a creştinismului. Asemănările dintre numeroase spuse redactate în evangheliile canonice cu cele din cea a lui Toma au condus mulţi cercetători să creadă că ambele au o sursă comună numită izvorul Q, de la cuvântul quelle din limba germană folosit de către exegeţii evangheliilor canonice. Această ipoteză, sugerată de unele papirusuri din Oxyrhynchus care conţin trei fragmente cu loghia conţinute şi în Evanghelia lui Toma, pare să fie confirmată ulterior de acest manuscris.
Unii cercetători cred că Evanghelia lui Toma conţine mai mult material original din Evangheliei după Ioan şi, de fapt, o includ printre cele „Cinci Evanghelii”.
De asemenea, există unele paralele între Toma şi cărţile canonice, cum ar fi 1Cor 2.9 ( „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el”), similar cu loghia lui Toma care spune: „Vă voi da ceea ce ochiul n-a mai văzut, nici urechea nu a mai auzit, nici mâna nu a mai atins şi nici nu a mai intrat vreodată în inima omului”.
© https://www.arcb.ro
