A Rostit Oare Hristos Cuvintele Din Luca 24:39?
- Publicat de Eugen G.
Evanghelia după Luca, în ultimul său capitol conţine un verset controversat, care serveşte drept dovadă a Învierii fizice ai lui Hristos:
Mintea omului contemporan refuză însă să accepte semnificaţia literală a acestei afirmaţii Biblice.
Sunt oare spusele lui Luca şi a altor evanghelişti înzestrate cu autoritate absolută?
Este remarcabil faptul că versetul menţionat este unicul cu aşa caracter.
Încercarea de a conştientiza raţional sensul acestui verset este sortită eşecului, deoarece nu poate fi explicată logic o afirmaţie care neagă însăşi principiul existenţei în univers.
De unde însă putea cunoaşte Luca legea existenţei?...
Prealabil încercării de a înţelege circumstanţele în care Luca scria Evanghelia, vă propun să ne referim la un alt verset Biblic, din Evanghelia după Matei, capitolul 27:52,53
Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.
Acest verset ne descrie evenimentele care se pare că ar fi avut loc în momentul când Isus şi-a dat duhul pe cruce. Se menţionează clar că trupurile fizice putrede mii de ani, ale sfinţilor Vechiului Testament au ieşit din morminte, şi mai mult decât atât, s-au arătat multora din căpetenia bisericească în Cetatea Sfântă.
Este însă evident faptul că aşa ceva nu s-a întâmplat literalmente, deoarece un miracol de aşa proporţii ar fi lăsat amprente profunde în inimile oamenilor şi menţiuni numeroase în Scriptura Sfântă, nimicind orice îndoieli sau dubii despre Isus ca fiul lui Dumnezeu, Mesia, Salvatorul.
Dacă acei sfinţi s-ar fi ridicat din morminte şi ar fi mărturisit despre Hristos, cine s-ar fi îndoit de faptul ca Isus, fiul unui simplu lemnar este chiar mult-aşteptatul Mesia, Salvatorul, Trimisul lui Dumnezeu?
Creştinismul ar fi fost ridicat în slăvi ca religie de stat în cel mai scurt timp posibil, şi orice urmaş sau discipol ar fi fost iubit, slăvit şi urmat de popor.
Realitatea nemiloasă a chinurilor şi suferinţelor primilor creştini ne demonstrează limpede că şi după moartea lui Isus puţini oameni acceptau faptul că Mesia a venit.
Chiar şi în prezent mulţi cetăţeni ai Israelului modern se află încă în aşteptarea primii sosiri a Salvatorului promis de Vechiul Testament.
Circumstanţele de ma sus ne sugerează că în realitate nu a avut loc o ridicare a morţilor literalmente. Cu siguranţă versetul menţionat îşi are explicaţia sa raţională, dar despre asta se va vorbi cu altă ocazie.
Scopul acestei mici cercetări este de a demonstra că Biblia conţine o sumedenie de relatări care fiind luate literalmente nu par nimic altceva decât fantezii sau chiar minciuni.
De ce totuşi Luca manifestă tendinţa de a ne convinge că Isus a Înviat fizic?
Examinarea articolului Teologia Unificării › Isus Înviat şi Înălţat şi a documentarului Cine A Scris Biblia? [RU] explică clar că Evangheliile din Noul Testament nu neapărat cuprind vorbe rostite nemijlocit de însuşi Isus. Mai mult, în mare parte Evangheliile care în prezent fac fundamentul Creştinismului global, de fapt pot fi considerate doar re-relatări ale spuselor primilor urmaşi.
Citez un fragment din articolul precedent:
Concluzie: Ar fi prea subiectiv şi chiar naiv să afirmăm cu certitudine absolută că azi, citind Noul Testament, percepem învăţătura originară şi autentică de la însuşi Isus Hristos.
Majoritatea Creştinilor văd această realitate împuternicită de dovezi raţionale istorice, ca erezie, explicând autoritatea absolută a conţinutului Biblic ca fiind dăruit de inspiraţia Sfântului Duh. Însă este oare misiunea Sfântului Duh de a dubla ceea ce a fost deja rostit direct de către Mesia? Isus a spus multe lucruri în timpul vieţii, şi multe din spusele lui au fost chiar scrise de către primii urmaşi. Cu regret însă, mai că nici una din acele scripturi originare nu a fost inclusă în cartea Noului Testament.
Cu siguranţă Sfântul Duh a contribuit considerabil la crearea Noului Testament, această contribuţie însă se manifestă prin aparenţa conţinutului nou, conţinutului care a fost primit în formă de revelaţie de către evanghelişti. Dar nicidecum Duhul Sfânt nu avea misiunea de a re-relata ceea ce deja a fost rostit de Mesia şi scris de urmaşi.
În genere, trebuie să conştientizăm faptul că rolul Sfântului Duh este unul a Inspiratorului, Mângâietorului, şi Călăuzei sufleteşti în calea groaznică pe care mergeau primii Creştini, dar nu a cronicarului.
Meritele epocale ale evangheliştilor au autoritate absolută, deoarece datorită lor a fost scrisă doctrina celei mai influente religii, dar nu şi viziunea lor persoanlă asupra Învierii.
