Evanghelia după Toma, cunoscută de asemenea ca Evanghelia lui Toma, este o evanghelie care adună o serie de 114 spuse atribuite lui Isus. Data sa de compoziţie este dezbătută în rândul savanţilor: unii o văd contemporană cu evangheliile sinoptice, chiar şi înainte de acestea, astfel încât datarea lor nu este mai târzie de sfârşitul secolului I; alţii cred că aceasta ar fi succesivă lor, pentru că arată o dependenţă parţială de evangheliile canonice, şi o datează pe la mijlocul secolului al II-lea. Atribuirea pseudoepigrafă a evangheliei este făcută apostolului „Didim Iuda Toma” (ambele nume „Didim” şi „Toma” înseamnă „geamăn”, respectiv în limba greacă şi aramaică); a fost scrisă pentru un grup al creştinismului timpuriu care recunoştea în Toma apostolul învăţătorul propriu.

Contrar perceptiei generale, Evanghelia dupa Maria nu este o Evanghelie Gnostica. Desi o mare parte din specialisti o considera gnostica, pentru ca fragmente din ea au fost descoperite si la Nag Hammadi. Evanghelia a fost descoperita in 1896 intr-un papirus datat in secolul al V d.Hr.

Parerea mea este ca de fapt a fost copiat dintr-o sursa mult mai veche probabil Aramaica si probabil contemporana sau poate putin mai tarzie de viata lui Iisus. Dupa unele indicii de ordin epigarafic, acesta Evanghelie a fost compusa in original mai devreme de majoritatea evangheliilor Canonice.

Nota: Evanghelie sau (in Engleza) Gospel, este definitia oricarui document scris, care descrie invataturi sau elemente din viata lui Iisus, si este contemporana sau compusa in maximum 100 de ani de la Nasterea Lui.

Existenţa unei opere apocrife care poartă acest nume în antichitatea creştină a fost cunoscută de multă vreme datorită trimiterilor la aceasta din anumite scrieri patristice timpurii ce au lăsat să se înţeleagă că a fost produsă sau era actuală între creştinii cu idei docetice. O clarificare mai mare despre acest document a fost adusă de descoperirea unui fragment mai mare al acestuia la Akhmîn, în Egiptul de Sus, în iarna dintre anii 1886-1887, de către Misiunea Arheologică Franceză. Acesta este scris în limba greacă pe un manuscris pergament, la o dată undeva între secolul al şaselea şi al nouălea. Fragmentul narează o parte a patimilor, înmormântarea şi învierea lui Isus. Acesta trădează o dependenţă, în unele cazuri literale, de cele patru Evanghelii canonice, şi este, prin urmare, o mărturie valoroasă suplimentară pentru acceptarea lor timpurie.

Epistola Lui Barnaba este un mic tratat teologic (nu o epistolă), care dezbate întrebări cu care s-au confruntat urmaşii lui Isus încă din primele zile ale lucrării Sale: cum ar trebui să interpreteze Creştinii scripturile Evreieşti? Care este natura relaţiei dintre Creştinism şi Iudaism?

Scriind într-o vreme în care nivelul antagonismului dintre Biserică şi Sinagogă era încă ridicat, autorul anonim al "epistolei" este preocupat să demonstreze că moartea lui Cristos pe cruce reprezintă un sacrificiu care împlineşte un plan stabilit în Vechiul Testament (9.7-9). În cursul interpretării sale cu privire la Vechiul Testament, el adoptă o atitudine radical anti-Evreiască, unică în literatura Creştină de la începuturi. Într-un atac susţinut la adresa Iudaismului, autorul declară că prevederile distincte ale Legii mozaice, inclusiv sacrificiile de animale şi templul în sine, reprezintă greşeli derivate din orbirea Evreilor, şi din faptul că aceştia s-au sprijinit pe un înger rău (9.4).

Majoritatea oamenilor sunt obişnuiţi cu faptul că Biblia foloseşte sistemul capitolelor cu versete. Însă versiunile timpurii ale Bibliei nu foloseau acest sistem, care defapt a fost aplicat prima dată în Biblia Engleză, în anul 1560.

Corespunzător, sistemul versetelor nu are cum să fie folosit nici în cărţile Apocrife, care la rândul lor în genere au fost ascunse de către Biserică.

În esenţă, practica ne demonstrează că această divizare a conţinutului în capitole şi versete nu totdeauna urmează firul logic al evenimentelor din biblie, însă acum este deja prea târziu să respingem sau să modificăm ceva  - în decurs de patru secole această divizare a lăsat amprente în mii de trimiteri, comentarii, indicaţii alfabetice, cuprinsuri, etc., respectiv eliminarea utilităţii acestui vast conţinut informaţional nu este acceptabilă.

Protevanghelia lui Iacov, cunoscută şi sub numele de Evanghelia după Iacov sau Evanghelia copilăriei după Iacov este o scriere datată, în general, ca fiind din secolul al II-lea. Este o evanghelie apocrifă care era citită pe scară largă dar niciodată acceptată în canonul Noului Testament.