Conceptul Mesianic: Pentru Ce Acceptase Isus Executarea Sa?

Ca o bătaie de joc, asupritorii păgâni din acele vremuri erau conştienţi de nevinovăţia lui Isus!
Luca 23:14-16
Ioan 18:38
Matei 27:19;23
Marcu 15:10-14

Iar cei care L-au găsit vinovat au fost chiar oamenii Lui şi conducătorii Iudaismului pe care însuşi Dumnezeu îi educase şi-i pregătise îndelung.
Tocmai aceştia erau chiar nerăbdători să-L trimită pe Isus pe cruce.

De ce?

În mod tradiţional, creştinii au crezut că moartea lui Isus prin răstignire era predestinată, făcând parte din planul iniţial al lui Dumnezeu.

Nu a fost aşa.
Răstignirea lui Isus Hristos a însemnat o greşeală amarnică.
Răstignirea Lui a fost consecinţa totalei ignoranţe a poporului lui Israel cu privire la providenţa divină.

Voinţa lui Dumnezeu a fost ca poporul ales să-L accepte, să creadă în Isus şi să primească mântuirea!
Ioan 6:29; 10:37-38

Israeliţii n-au înţeles cine fusese Isus din Nazaret, căci răstignit fiind şi-au bătut joc de El strigând că au să-l creadă mântuitor dacă are să coboare de pe cruce.

Biblia arată că:
Ioan 1:11

...întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit

Iar apostolul Pavel mărturiseşte că:
1 Corinteni 2:8

Pe care nici unul din stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

Creştinii de astăzi nu au o înţelegere clară a adevărului ca se ascunde în spatele evenimentelor istorice petrecute în vremea lui Isus.

Dacă Voinţa lui Dumnezeu pentru mântuirea omului nu putea fi împlinită decât prin răstignire, de ce a mai cheltuit Dumnezeu atâta timp pregătind un popor ales?

Oare doar pentru că dorea să-Şi lase Fiul pe mâinile unor oameni lipsiţi de credinţă?!

În grădina Ghetsimani, Isus S-a rugat:
Matei 26:38-39

...întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi... Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!

Isus a rostit această rugăciune nu odată, ci de trei ori.

Mulţi creştini care cred că misiunea lui Isus a fost să aducă mântuirea murind pe cruce, consideră că Isus a înălţat această rugă din uşurinţă sau slăbiciune omenească.

Dar cum ar putea Isus Hristos, mântuitorul omenirii, să se roage din slăbiciune?!

Nici Ştefan, primul martir creştin şi nici mulţi alţii care i-au urmat, nu s-au rugat dintr-o asemenea slăbiciune.
Au cerut ei

pe când se aflau în pragul morţii?

Cum putem spune că Isus era mai slab decât aceşti martiri?!
Mai ales, dacă scopul venirii Lui era să mântuiască omenirea murind pe cruce, ar fi putut exista vreun motiv care să-L determine să Se roage pentru a scăpa de moarte?!

Această rugăciune nu a fost una egoistă sau de frică, izvorâta din teama de moarte!

Dacă răstignirea ar fi fost adevărata cale prin care Mesia putea mântui omenirea, Isus bucuros ar fi murit pe cruce de mii de ori!

El era copleşit de nelinişte când S-a gândit la misiunea Lui de mântuitor (Mesia), care însemna îndeplinirea Scopului divin pentru Creaţie pe pământ.
Inima Sa era atât de îndurerată fiindcă ştia cât de nefericit S-ar fi simţit Dumnezeu dacă desăvârşirea providenţei pentru mântuire ar fi fost întârziată.

Isus mai prevedea suferinţele şi sângele vărsat de către discipolii Săi, de către creştinii care aveau să urmeze calea crucii şi a durerii.

El mai era îngrijorat de viitorul îndurerat care-i aştepta pe Israeliţi odată ce L-ar fi respins.

Gândindu-Se la toate acestea, Isus a înălţat o ultimă rugă disperată în grădina Ghetsimani, implorându-L pe Dumnezeu să-L lase să rămână pe pământ chiar şi în acele împrejurări lipsite de speranţă, pentru a-Şi putea continua misiunea şi a schimba inima oamenilor încât aceştia să-L accepte.

Dacă moartea Lui pe cruce a fost predestinată de Dumnezeu, atunci de ce i-a spus Isus lui Iuda Iscarioteanu, trădătorul Său:
Matei 26:24

Vai, însă acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Mai bine era de omul acela dacă nu se năştea.

Şi cum putem explica strigătul lui Isus pe cruce:
Matei 27:46

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?

Dacă răstignirea lui Isus ar fi fost într-adevăr Voinţa lui Dumnezeu, atunci pe cruce, Isus ar fi trebuit să simtă o imensă bucurie, odată ce-Şi sfârşea cu succes misiunea.

Motivele pentru care Isus S-a rugat să nu fie răstignit:

- Din nelinişte pentru Dumnezeu - Din nelinişte pentru adepţii Săi - Din nelinişte pentru Israel

Măsura mântuirii date de cruce şi scopul celei de-a doua Veniri a lui Hristos
Moartea pe cruce nu a fost misiunea pe care o hotărâse iniţial Dumnezeu pentru Isus, fiul Său.
Aceasta a devenit mai curând providenţa secundară, dureroasă pentru Dumnezeu, necesară datorită necredinţei poporului lui Israel.

Ce s-ar fi întâmplat dacă toţi Israeliţii ar fi crezut în Isus şi L-ar fi primit, L-ar fi iubit şi s-ar fi unit cu El?

Mai mult ca sigur, mântuirea deplină ar fi fost realizată.
Altfel spus, Isus ar fi instaurat pe deplin împărăţia Cerurilor pe pământ, locul în care este împlinit Scopul Creaţiei, lumea în care toţi oamenii cred şi-L urmează pe Fiul Domnului.
Poporul lui Israel ar fi devenit centrul glorios al cerului.
Lumea Israelită şi cea creştină nu ar fi fost niciodată divizate şi nici primii creştini nu ar fi trebuit să îndure atâtea suferinţe îngrozitoare.

Mai mult, deoarece Mesia şi-ar fi îndeplinit misiunea, nu ar fi existat motive pentru o a doua Venire.

Înţelegând problema mântuirii astfel, putem vedea că răstignirea lui Isus a fost o desfăşurare secundară a mântuirii, şi a asigurat numai o mântuire spirituală.

Dacă poporul lui Israel L-ar fi urmat pe Isus:

- Împărăţia Cerurilor instaurată pe pământ - Nici o divizare între evrei şi creştini - Nici o persecuţie pentru creştini - Nici o a doua Venire

Când oamenii au ajuns să nu mai creadă de loc în Isus şi să-L părăsească, Dumnezeu a trebuit să plătească preţul păcătoasei lipsă de credinţă a Israeliţilor şi a întregii omeniri, dând viaţa singurului Său Fiu Satanei, drept răscumpărare.

Ca urmare a acestui fapt, Satana a distrus trupul fizic al lui Isus, răstignindu-L pe cruce, iar sângele Iui Isus pe cruce a devenit preţul pentru răscumpărarea omenirii.

Înviindu-L pe Isus, Dumnezeu a deschis o cale pentru salvarea spirituală, un drum spre un târam lipsit de prezenţa Satanei.

Victoria lui Dumnezeu nu a fost răstignirea lui Isus, ci învierea Lui!

Ca rezultat al răstignirii, eurile fizice ale omenirii mai sunt totuşi, subiectul invaziei satanice, chiar dacă fuseseră destinate să fie salvate prin credinţa omului în Isus şi prin unirea cu El.
Romani 11:17

Numai sufletul omului poate fi mântuit, cu condiţia participării la înviere prin credinţa în Hristos, învingătorul.

Trupul nostru încă mai aşteaptă izbăvirea.
Romani 8:23

Astfel, chiar şi după apariţia lui Isus pe pământ, lumea continuă să sufere sub puterea Satanei iar păcatul persistă neîndurător în trupurile oamenilor de pretutindeni.

Apostolul Pavel se tînguia:
Romani 7:24-25

Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?... eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului

Ca sfânt, Pavel fusese credincios şi în deplina îndurare a lui Dumnezeu, însă carnea lui continua să fie oprimată de păcat.

Această mărturisire nu se limitează numai la Pavel, ea se potriveşte fiecărui om în parte.
De aceea, pentru a ne apăra de atacul satanei, Biblia ne învaţă:
1 Tesaloniceni 5:17

Rugaţi-vă neîncetat

1 Ioan 1:10 spune:

Dacă zicem că n-am păcătuit, îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi.

arătându-ne că omenirea se află încă sub sclavia păcatului originar.
Nimeni n-a fost încă spălat de păcatul originar.

Din acest motiv Mesia trebuie să apară iarăşi pe pământ, să şteargă definitiv păcatele noastre şi să instaureze împărăţia Cerurilor pe pământ, îndeplinind Scopul lui Dumnezeu pentru Creaţie.

Două feluri de profeţii privindu-L pe Mesia
Dacă moartea lui Isus pe cruce n-a fost esenţială pentru îndeplinirea scopului Său mesianic, de ce Isaia 53 prezice suferinţa şi moartea lui Mesia?

Să ne amintim acum că mai există versete biblice care prezic venirea lui Mesia ca fiu al Domnului şi Rege al regilor şi instaurarea împărăţiei Cerurilor pe pământ.
Aceste profeţii apar în Isaia 9,11 şi 60, în alte versete din Vechiul Testament şi în Luca 1:31-33.

Când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a făcut pentru creştere spre perfecţiune doar prin îndeplinirea părţii sale de responsabilitate.

Omul poate să-şi îndeplinească partea sa de responsabilitate aşa cum doreşte Dumnezeu sau, dimpotrivă, poate da greş.
Prin urmare, a fost necesar ca Domnul să trimită două tipuri de preziceri privind împlinirea Voinţei Sale.

Este responsabilitatea lui Dumnezeu să-L trimită pe Mesia, dar este cea a omului să creadă în El.
Din nefericire, respingându-L pe Isus, Israeliţii au eşuat în asumarea responsabilităţii lor; nu au împlinit primele profeţii ale Domnului despre venirea lui Mesia (aşa cum apar în Isaia 9,11 şi 60 şi în Luca 1:31-33) ci, dimpotrivă, au dus la îndeplinire cealaltă profeţie despre Mesia în suferinţă (Isaia 53).

Urmează continuarea...

© Prezentare Generală A Principiului - Nivelul Patru (Ediţie Românească)