Teologia Unificării: Isus Înviat Şi Înălţat

Reprezentanţii Creştinismului şi preoţii de rang insistă asupra faptului că Învierea este esenţa credinţei Creştine, o religie care îşi are ca bază Noul Testament. Citând-ul pe Ap. Pavel, ei afirmă că dacă Isus nu ar fi înviat din morţi credinţa oricărui creştin ar fi lipsită de orice sens (I Cor. 15:17)

Paştele are o valoare deosebită pentru Creştinism datorită evenimentelor care au avut loc prin Învierea şi Înălţarea lui Hristos.
Creştinismul ne oferă câteva motive pentru a explica aceasta:

1. Învierea lui Isus prezintă o dovadă incontestabilă a faptului că omul are suflet nemuritor. Creştinii cred în viaţa veşnică anume graţie evenimentelor care au avut loc pe timpul Învierii.
   
   
2. Învierea este un miracol uimitor care confirmă Divinitatea lui Isus. Deoarece cavoul nu a fost un obstacol pentru Isus, El trebuie să fie o personalitate supranaturală: Fiul lui Dumnezeu, Logos-ul care a fost cu Dumnezeu de la Începuturi, o figură din cele trei care fac Treimea. După cum este scris în a patra evanghelie, când Toma necredinciosul a văzut înfăţişarea lui Hristos înviat, a exclamat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28)
   
   
3. Deoarece Isus a învins moartea, Biserica Creştină ne oferă religia superioară, în afara oricărei concurenţe. În timp ce alte religii venerează un Budda, Moise, Muhammed sau Confucius mort, Creştinii îl proslăvesc pe Isus Hristos veşnic viu. Aceasta, într-un fel demonstrează supremaţia Creştinismului.
   
   
4. Nimic altceva decât Învierea a readus credinţa discipolilor în Isus, după lovitura şocantă a incidentului crucificării. când Isus a fost arestat şi executat, în viziunea urmaşilor Săi, sosirea Împărăţiei pe care a promis-o Isus, devenise imposibilă. Din această cauză era esenţial ca aceşti oameni dezamăgiţi, disperaţi şi speriaţi să-l vadă pe Isus ca învingător al morţii, pentru ca ei să poată deveni în viitor apostolii noii religii.
   
   
5. Învierea era importantă pentru ca discipolii să poată conştientiza că Isus este cu adevărat Mesia. O dată ce vor căpăta convingerea că Isus este călăuzit chiar de Dumnezeu, nici o tortură sau suferinţă nu-i va putea deruta din calea proclamării evenimentelor mesianice. Datorită ivirilor Învierii, primii Creştini din Israel au considerat posibil şocantul fenomen: Un Mesia Crucificat. Ne cătând la faptul că prigonirea lui Isus de către popor şi crucificarea de către Pilat ar putea sugera netemeinicia Sa mesianică, fiind înălţat de Dumnezeu din mormânt, Isus a ieşit victorios faţă de oponenţa universală, realizând-uşi misiunea cu succes.

Să revedem însă mai în detaliu Învierea, deoarece astăzi, fenomenul Învierii şi Înălţării fizice tot mai des este pus la îndoială.

Pentru a înţelege Învierea se cuvine să examinăm minuţios relatările Noului Testament despre acest eveniment. Cu regret sursa Biblică ne oferă suficiente incompatibilităţi şi inconsistenţe în expunere.
Relatările Biblice sunt atât de conflictuale încât este aproape imposibil de a le armoniza. Contradicţia între Evanghelii este evidentă în aşa momente ca: numărul persoanelor implicate, locul exact al evenimentelor Învierii: Galileia sau Ierusalim, însăşi episodul Ivirii lui Hristos creează o senzaţie de confuzie.
După Marcu, o femeie a văzut un tânăr îmbrăcat în alb, lângă mormântul pustiu. După Matei acel tânăr aparent este chiar un înger. După Luca însă avem deja două persoane îmbrăcate în haine orbitor-luminoase lângă mormânt.
După Matei Isus Înviat se iveşte discipolilor Săi doar în Galileia, pe când după Luca, Isus a fost văzut doar în zona Ierusalimului. Mai mult, relatările apostolului Pavel despre ivire conţin divergenţe considerabile, dacă le-am compara cu relatările oferite în celelalte patru Evanghelii.

Ce anume ne indică fenomenul Învierii, fiind perceput în contextul credinţei discipolilor despre iminenta Împărăţie pe Pământ?

1. Pentru prima comunitate Creştină Învierea indică apropierea sfârşitului, deoarece începe epoca Mesianică.
   
   
2. Înălţând-ul pe Isus din morţi Dumnezeu a confirmat mesajul adus de Hristos, şi misiunea Sa pe pământ. Procedeul Dumnezeiesc era în mare parte spectaculos şi impresionant, accentuând în aşa mod reputaţia lui Isus şi eliminând oponenţa prezentului şi viitorului.
   
   
3. Datorită Învierii a devenit posibilă identificarea Salvatorului ca personalitate apocaliptică.
   
   
4. Fenomenul Învierii confirmă că Dumnezeu Şi-a dezvăluit doctrina şi omul Său. Măreţia lui Dumnezeu este clar manifestată prin prezenţa lui Isus pe pământ.
   
   
5. Deoarece Isus a Înviat din morţi, evreii şi oamenii din alte popoare au acum şansa de a veni în împărăţia lui Dumnezeu.

Pe lângă faptul că în cursul istoric revenirea Mesianică a Salvatorului a fost amânată repetat, însăşi semnificaţia apocaliptică a Învierii a suferit revizuiri şi modificări considerabile. Dovezile modificării sunt evidente în cele patru Evanghelii scrise cu o generaţie şi mai mult după evenimentul răstignirii.
Marcu, Matei şi Luca, fiecare manifestă tendinţa de a ajusta natura Învierii potrivit specificului teologic propriu.
Marcu ne vorbeşte despre o femeie lângă cruce, femeie la înmormântare şi o femeie lângă cavoul pustiu. Evanghelia lui nu conţine aparenţe a învierii lui Hristos. După Marcu, femeia întâlneşte doar un tânăr care îi spune că Isus nu mai este acolo, dar este împreună cu discipolii Săi, în Galileia. Marcu este copleşit de speranţa apocaliptică. Pentru el cel mai important este mesajul despre revenirea lui Hristos, mesajul care trebuie dus tuturor popoarelor.

În timp ce Marcu vede Învierea ca prolog înaintea revenirii lui Mesia, Matei consideră fenomenul Învierii ca o săvârşire esenţială pentru fondarea viitoarei Biserici Creştine. Acum când Isus este Înviat, discipolii au misiunea de a găsi urmaşi în toate naţiunile. După Matei, indiferent de faptul când va avea loc a Doua Venire, sarcina actuală a Creştinilor constă anume în crearea bisericilor pretutindeni. Pentru Matei, Isus cel Înviat este mereu prezent în biserică.

La rândul său Luca manifestă şi el puţin interes faţă de viitorul apocaliptic, fiind mai mult preocupat de mărturisirea bisericească. Deoarece Isus a trăit în Spirit Divin, discipolii Săi primesc şi ei forţă şi inspiraţie pentru mărturisire tot de la Spiritul Divin. Luca ne sugerează că Înviatul Isus îşi găseşte Creştinii prin ceremonia de pâine şi vin, ajutându-i să cunoască sensul scripturilor din Vechiului Testament, şi botezându-i prin Sfântul Duh.

Indiferent de ceea în ce credeau discipolii şi evangheliştii originari, a Înviat oare Isus din morţi cu adevărat în sens fizic? Dacă da, cum exact a avut loc Învierea? A fost cineva martor a acestui fenomen al Învierii corporale? Pentru a da un răspuns la aceste întrebări este important să găsim deosebirea între cele două forme răspândite a Învierii.

Cea mai veche sursă care conţine relatări despre Înviere, este cea a lui Pavel, din anii 56-57 era noastră, care ne spune doar despre ivirea Domnului înviat. Este evident că Pavel combină relatările timpurii despre ivirea lui Isus cu revelaţia proprie pe care a experimentat-o în drum spre Damasc. Este însă semnificativ faptul că Pavel nu aduce vreo referinţă a relatărilor timpurii despre cavoul pustiu. Reieşind din aceasta putem admite posibilitatea că discipolii aveau viziuni parapsihologice sau „spirituale” (revelaţii) despre Înviere, şi nu luau prea mult în consideraţie importanţa Învierii fizice propriu-zise.
Asta însă nu neapărat indică că Ivirea lui Isus după răstignire a fost doar o halucinaţie subiectivă. Cunoaştem suficient despre fenomenele fizice şi spirituale ca să identificăm numeroasele relatări despre experienţele ivirii celor morţi.

De ce atunci prea puţini teologi consideră cu seriozitate posibilitatea experienţelor parapsihologico-spirituale în explicarea fenomenului Învierii?
În mare parte din motiv că procedând aşa ei cred că l-ar fi lipsit pe Isus de unicitatea Sa Divină. Creştinii Conservativi preferă să impună cu forţă părerea despre Înviere ca eveniment trupesc supranatural, care ne demonstrează că Isus nu era un om ca noi. Pentru ei, la fel ca şi pentru cei care au scris Noul Testament, Învierea este inevitabil o expresie directă a Divinităţii lui Isus.

Cu toate acestea unii savanţi Biblici şi teologi tind să pună la îndoială importanţa istorică a relatărilor despre cavoul pustiu, precum şi tendinţa Noului Testament de a sugera trăsătura fizică a Învierii lui Hristos.

Au fost făcute numeroase eforturi pentru a aduce claritate în doctrina esenţială a Învierii, fără a impune conceptul reînsufleţirii trupeşti a lui Isus.

Unii teologi deja afirmă cu certitudine că Învierea a avut loc doar în conceptul de mărturisire, deoarece anume Cuvântul Domnului pe care L-a proclamat Hristos este viu şi azi în comunitatea Creştină globală.
Alţii consideră cu seriozitate evenimentul Învierii din Noul Testament ca o interpretare poetico-metaforică, care justifică validitatea eternă a misiunii lui Isus. Pentru ei a spune că Isus a Înviat înseamnă a proclama clar cauza pentru care a fost omorât Isus, ca adevărată şi veşnic vie ne cătând la faptul că Mesia a fost crucificat.

Deci, important este să conştientizăm că fenomenul Învierii are ca scop renaşterea, întărirea şi reînsufleţirea credinţei Creştinilor în Calea, Adevărul şi Viaţă lui Isus. Această viziune este strâns înrudită cu credinţă în aceea că Biserica este trupul lui Hristos, continuarea şi extinderea reincarnării Sale. Acolo unde este Biserică, trăieşte Hristos, Viu, În lucrare continuă, În rugăciune pentru construirea Împărăţiei Cerurilor aici, pe pământ.

© tparents.org