Există lumea spirituală
Există lumea spirituală unde deja sunt oameni ca suflete conștiente, nu doar Dumnezeu, Isus și îngerii.
Isus i-a promis hoţului crucificat la dreapta lui că acesta va intra în Paradis împreună cu el.
Luca 23:43
Isus i-a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai!”
Nu cândva și nu singur ci imediat după moarte și împreună cu Iisus. Deci actualmente acest fost hoț locuiește tot acolo unde locuiește și Isus, și cu siguranță nu este vorba despre lumea fizică în care locuim noi. Unde atunci locuiesc ei?Unele interpretări mută punctuația pentru a susține ideea că deși există lumea spirituală, totuși până la Armageddon acolo este doar Dumnezeu, Iisus și îngerii
Însă această mutare e singulară în traduceri manipulate, neconfirmată de manuscrise originale sau gramatică greacă.
Este un exemplu clar de alterare a sensului prin punctuație, folosită ca să susțină că omul nu merge imediat în lumea spirituală după moarte — o doctrină deja stabilită în prealabil.
Apocalipsa 6:9-10
Acest pasaj arată tocmai realitatea existenței lumii spirituale. „Sufletele” nu sunt doar o metaforă, ci persoane reale care au trecut în cealaltă parte, iar strigătul lor exprimă dorința ca providența să se împlinească. Ei cer realizarea dreptății și instaurarea Împărăției. Astfel se confirmă că omul are un spirit conștient care continuă să trăiască după moartea fizică.
Unele interpretări ale acestui verset pornesc de la premisa fixă: „sufletul nemuritor nu există, omul nu are spirit conștient după moarte”. Cu această idee în minte, când întâlnesc texte ca Apocalipsa 6:9-10, unde „sufletele celor înjunghiați” vorbesc și cer dreptate, ei nu pot accepta sensul firesc al cuvintelor. Atunci, reinterpretarea de gen „nu sunt suflete reale, ci doar o imagine simbolică a sângelui vărsat” nu decurge din text, ci din dogma deja stabilită.
Aceasta este o circularitate teologică, pentru că se afirmă mai întâi dogma „nu există suflet conștient”, apoi se citește Biblia prin acea lentilă, ia când textul pare să contrazică dogma - este declarat automat „simbolic”. Rezultatul e un cerc închis: doctrina definește interpretarea textului, iar interpretarea textului este folosită drept confirmare a doctrinei.
Obiectiv abordarea trebuie să fie inversă: textul este lăsat să-și exprime mesajul, iar experiența spirituală și logica providenței confirmă că omul are spirit etern.
Așadar, „circularitatea” apare pentru că este apărată schema doctrinară în loc să lase Scriptura să vorbească în ansamblul ei.
Matei 11:11
Aici, „cel mai mic” nu este o idee simbolică sau viitoare. Compararea este făcută la prezent, Iisus vorbește astfel încât este clar că în acel moment, există deja persoane în lumea spirituală.
Dacă acolo există „mai mici” și „mai mari” decât Ioan, înseamnă că acolo sunt deja ființe umane conștiente, cu suflet, identitate și statut.
Isus nu spune că Ioan "va fi" mai mic în viitor, ci că "este deja" mai mic decât cineva din acea împărăție. Verbul este la prezent, nu la viitor. Nu spune: „va fi mai mic decât cel mai mic în împărăție” – ci „este mai mic”.
Această formulare are sens doar dacă acolo există deja persoane care pot fi comparate cu Ioan.
Dacă în ceruri ar fi doar Dumnezeu, Iisus, îngerii, și nimeni altcineva conștient, atunci comparația lui Isus devine lipsită de sens, pentru că niciun înger nu este „mai mic” sau „mai mare” în raport cu Ioan ca om. Comparația este între oameni, nu între om și înger.
Problema explicației alternative pentru Matei 11:11
Se afirmă că semnificația acestor cuvinte doar arată că Ioan Botezătorul nu face parte din clasa celor care vor merge în cer, pentru că a murit înainte ca „chemarea cerească” să fie deschisă de Cristos. Deci, versetul arată doar că Ioan nu va fi în ceruri, iar cei care vor fi acolo (adică cei „chemați după 33 e.n.”) vor fi „mai mari” decât el prin poziție, nu prin valoare personală.
Problema cu această explicație: nu justifică deloc prezența deja activă a celorlalți „mici” sau „mari” în ceruri la momentul rostirii versetului. Nu explică cum poate fi făcută comparația dacă acești oameni încă nu există sau încă nu au ajuns acolo. Dacă nimeni nu a înviat încă (conform doctrinei învierii post-armagedon), cu cine îl compară Isus pe Ioan în mod real?
Pentru ca afirmația lui Isus să aibă sens trebuie să existe deja în lumea spirituală o reală prezență a altor persoane umane conștiente.
Aceste persoane sunt organizate într-o ierarhie (unii „mai mici”, alții „mai mari”), ceea ce presupune viață, conștiință și identitate, și nu este vorba de îngeri, ci de oameni, altfel comparația cu Ioan nu s-ar susține.
Ca concluzie, explicația alternativă este iarăși circularitate doctrinară — începe cu dogma „morții totale” și forțează orice verset să se potrivească cu aceasta, chiar dacă textul, logica și contextul spun altceva.
Dacă acceptăm interpretarea dată, cuvintele lui Isus din Matei nu mai au context logic.
Iisus a spus aceste cuvinte pentru că oamenii erau în confuzie în privința identității lui Ioan Botezătorul. Isus, pentru a lămuri lucrurile, îl ridică pe Ioan în ochii mulțimii, spunând că este cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie. E o afirmație care subliniază cât de important era Ioan în planul lui Dumnezeu.
Dar apoi adaugă: „Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.”
Ce rost ar fi avut să spună așa ceva, dacă – după cum spune această interpretare – în acel moment:
- Nu exista nicio ființă umană în cer
- Nimeni nu intrase încă în „Împărăția cerurilor”
- Nici măcar urmașii (ex. apostolii) nu aveau această speranță
În această viziune, Isus ar fi făcut o afirmație complet abstractă, fără scop aplicabil pentru cei ce ascultau. Adică o vorbă spusă în gol, care nu aduce claritate, ci doar confuzie.
Pe lângă toate acestea oamenii NU întrebau dacă Ioan va merge în cer sau pe pământ.
Nu exista o doctrină clară despre „speranța cerească” și „speranța pământească” în mintea audienței. Isus nu se afla într-un discurs dogmatic despre înviere, ci în mijlocul unei laude publice adresate lui Ioan. Ar fi fost straniu, dur și neadecvat să includă în acel moment o precizare rece și tăioasă: „Ioan nu va merge în ceruri.”
Și reiese că:
- Iisus a spus-o o vorbă nu la locul ei, fără ca cineva să întrebe despre asta
- A spus-o într-un moment nepotrivit, în care îl lăuda pe Ioan.
- A spus-o fără să aibă sens sau aplicabilitate pentru public.
Rezultatul fiind o afirmație complet decuplată de la firul logic al discursului. Este ca și cum Isus ar zice: „Ioan este cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie… oh, și apropo, el nu va merge în cer după înviere.” Adică această informație nu contribuie la scopul discursului, nu este motivantă spiritual, ci dimpotrivă, descurajantă și nelalocul ei.
Deci dacă acceptăm interpretarea respectivă suntem de-acord cu faptul că Isus îl laudă pe Ioan... doar ca să-l anunțe apoi că nu va face parte din grupul special, și face asta în public, fără ca nimeni să fi întrebat sau să fi discutat tema. Ar fi ca și cum ar spune o vorbă ruptă de subiect, doar ca să o spună. Ceea ce nu este deloc caracteristic pentru Isus. Și face asta în public, fără ca nimeni să fi întrebat sau să fi discutat tema
Unde locuiesc actualmente oamenii care au trăit cândva și apar în revelații, că de exemplu istoria Transfigurării, atunci când Ilie şi Moise au apărut ca spirite în faţa lui Iisus și discipolilor?
Matei 17:3
Marcu 9:2–8
Luca 9:28–36
Ideea că deși există lumea spirituală, totuși până la Armageddon acolo este doar Dumnezeu, Iisus și îngerii este determinată doctrinar — adică începe de la ideea că morții nu pot exista în niciun fel după moarte, și apoi se caută o explicație pentru verset care să nu contrazică această dogmă, și se bazează pe un singur verset – Matei 17:9
Problema logică cu această interpretare
Termenul „horama” este folosit și în alte pasaje biblice pentru viziuni reale sau autentice, nu iluzorii. De exemplu, în Faptele 9:10-12, Anania are o „vedenie” în care i se arată Isus — și totuși acțiunea are urmări reale.
Chiar și vedenia lui Pavel despre bărbatul macedonean (Faptele 16:9) este urmată de o călătorie reală, pentru că Pavel a înțeles vedenia ca fiind o comunicare reală de la Dumnezeu.
Deci, simplul fapt că textul folosește cuvântul „vedenie” nu înseamnă că nu era reală. În limbaj biblic, „vedenie” nu echivalează cu „halucinație” sau „simbol”.
Ar folosi Dumnezeu o iluzie falsă?
Dacă Dumnezeu i-a arătat pe Moise și Ilie în mod intenționat, în fața martorilor oculari (Petru, Iacov și Ioan), și Moise cu Ilie i-au văzut și au vorbit cu Iisus, atunci este logic să presupunem că era o experiență reală spirituală. Altfel, Dumnezeu ar fi indus în eroare acei martori, arătându-le ceva fals — acțiune dumnezeiască care nu se întâlnește undeva în biblie și contrazice caracterul divin.
Mai mult, Petru, martor ocular, consideră experiența ca fiind reală. În 2 Petru 1:16-18, el spune clar:
Сum puteau să „vorbească” Iisus cu două personaje inexistente?
Matei 17:3
Din punct de vedere logic când cineva vorbește cu entități care nu există este considerat bolnav mintal, iar asta duce la o concluzie absurdă: Dumnezeu a creat o scenă teatrală falsă cu personaje inexistente care „vorbesc”, dar în realitate nu vorbesc, și Iisus interacționează cu o halucinație regizată, iar apostolii asistă la o poveste fără substanță, și totul asta este repetat în 3 evanghelii. Aceasta ar face din textul biblic o alegorie artificială, fără valoare reală — ceea ce contrazice modul în care Scriptura este tratată în general.
Susținătorii explicației alternative aleg să numească acea experiență ca viziune simbolică, nu pentru că aceasta ar fi concluzia naturală din text, ci pentru că doctrina lor nu le permite să accepte existența unei lumi spirituale a celor morți. Este o explicație impusă doctrinar, nu derivată natural din Biblie. Aceasta subminează logica și integritatea literară a bibliei.
Alte contradicții
Pe de o parte, se afirmă că nu este posibilă învierea oamenilor ca ființe spirituale, și că nu există o lume spirituală în care sufletele oamenilor trăiesc conștient după moarte, morții fiind într-o stare de neexistență, inconștienți, așteptând o eventuală înviere fizică la Armaghedon sau în noua lume post-apocaliptică.
Pe de altă parte Iisus a fost totuși înviat ca ființă spirituală sau suflet și acum trăiește în lumea spirituală.
Moise, Ilie etc. și ei există și sunt ființe spirituale conștiente în lumea spirituală, conform înțelegerii fără circularitate teologică a versetelor Matei 17:1–9, Marcu 9:2–8, Luca 9:28–36
Și cei 144.000 totuși urmează ulterior să fie „înviați în mod spiritual” și primesc viață în lumea spirituală ca suflete conștiente.
Această contradicție doctrinară apare pentru că învățătura este construită pentru a susține o idee anume (oamenii nu trăiesc după moarte), dar trebuie să se facă excepții pentru pasaje evidente din Biblie — și atunci se adaptează sensul acestor texte pentru a nu contrazice dogma proprie.
Asta iarăși este problema de circularitate teologică: doctrina decide sensul versetului, nu invers.
Evrei 12:23
Dacă fiinţele umane ar fi fost menite să trăiască în trup pentru eternitate, oare nu complică lucrurile o sferă spirituală unde doar Dumnezeu, Iisus și cei 144 de mii aleși, locuiesc separat de restul omenirii care își duce traiul pe pământ? De ce ei ei să trăiască separat de ceilalți oameni? Nu creează asta circumstanțe de segregare, și condiții favorabile pentru invidie și dezacord între cei aleși pentru viața în cer și cei pe pământ? Nu este oare mai simplu și eficient și Dumnezeu, Iisus și toți oamenii să locuiască în aceeași sferă?
Pentru ce în genere să existe o sferă nematerială spirituală unde să existe separat de cei vii pe pământ, doar Dumnezeu, Iisus și cei 144 de mii aleși, care cândva au trăit încorporați fizic, acum că spirite?
Dacă scopul este viața veșnică în corp biologic pe pământ de ce Dumnezeu să nu trăiască în lumea fizică unde să fie disponibil pentru toți oamenii ca să nu fie discriminare și segregare, și să nu fie vreodată necredință? Dacă Dumnezeu este atotputernic pentru el nu trebuie să prezinte o dificultate de a-și face un corp fizic veșnic.
„Adevărat îți spun astăzi: vei fi cu Mine în Rai.”
Astfel, Isus nu promite că omul va fi astăzi cu El în Rai, ci doar face o declarație astăzi.Însă această mutare e singulară în traduceri manipulate, neconfirmată de manuscrise originale sau gramatică greacă.
Este un exemplu clar de alterare a sensului prin punctuație, folosită ca să susțină că omul nu merge imediat în lumea spirituală după moarte — o doctrină deja stabilită în prealabil.
Apocalipsa 6:9-10
„Când a rupt mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor înjunghiați pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care o țineau. Ei strigau cu glas tare și ziceau: «Până când, Stăpâne sfinte și adevărate, nu judeci și nu răzbuni sângele nostru asupra celor ce locuiesc pe pământ?»”
Versetul arată clar că sufletele celor morți conștient se află „sub altar”, adică în lumea spirituală.Acest pasaj arată tocmai realitatea existenței lumii spirituale. „Sufletele” nu sunt doar o metaforă, ci persoane reale care au trecut în cealaltă parte, iar strigătul lor exprimă dorința ca providența să se împlinească. Ei cer realizarea dreptății și instaurarea Împărăției. Astfel se confirmă că omul are un spirit conștient care continuă să trăiască după moartea fizică.
Unele interpretări ale acestui verset pornesc de la premisa fixă: „sufletul nemuritor nu există, omul nu are spirit conștient după moarte”. Cu această idee în minte, când întâlnesc texte ca Apocalipsa 6:9-10, unde „sufletele celor înjunghiați” vorbesc și cer dreptate, ei nu pot accepta sensul firesc al cuvintelor. Atunci, reinterpretarea de gen „nu sunt suflete reale, ci doar o imagine simbolică a sângelui vărsat” nu decurge din text, ci din dogma deja stabilită.
Aceasta este o circularitate teologică, pentru că se afirmă mai întâi dogma „nu există suflet conștient”, apoi se citește Biblia prin acea lentilă, ia când textul pare să contrazică dogma - este declarat automat „simbolic”. Rezultatul e un cerc închis: doctrina definește interpretarea textului, iar interpretarea textului este folosită drept confirmare a doctrinei.
Obiectiv abordarea trebuie să fie inversă: textul este lăsat să-și exprime mesajul, iar experiența spirituală și logica providenței confirmă că omul are spirit etern.
Așadar, „circularitatea” apare pentru că este apărată schema doctrinară în loc să lase Scriptura să vorbească în ansamblul ei.
Matei 11:11
„Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.”
Isus compară pe Ioan viu, în trup cu persoane care se află deja în „Împărăția cerurilor” - lumea spirituală.Aici, „cel mai mic” nu este o idee simbolică sau viitoare. Compararea este făcută la prezent, Iisus vorbește astfel încât este clar că în acel moment, există deja persoane în lumea spirituală.
Dacă acolo există „mai mici” și „mai mari” decât Ioan, înseamnă că acolo sunt deja ființe umane conștiente, cu suflet, identitate și statut.
Isus nu spune că Ioan "va fi" mai mic în viitor, ci că "este deja" mai mic decât cineva din acea împărăție. Verbul este la prezent, nu la viitor. Nu spune: „va fi mai mic decât cel mai mic în împărăție” – ci „este mai mic”.
Această formulare are sens doar dacă acolo există deja persoane care pot fi comparate cu Ioan.
Dacă în ceruri ar fi doar Dumnezeu, Iisus, îngerii, și nimeni altcineva conștient, atunci comparația lui Isus devine lipsită de sens, pentru că niciun înger nu este „mai mic” sau „mai mare” în raport cu Ioan ca om. Comparația este între oameni, nu între om și înger.
Problema explicației alternative pentru Matei 11:11
Se afirmă că semnificația acestor cuvinte doar arată că Ioan Botezătorul nu face parte din clasa celor care vor merge în cer, pentru că a murit înainte ca „chemarea cerească” să fie deschisă de Cristos. Deci, versetul arată doar că Ioan nu va fi în ceruri, iar cei care vor fi acolo (adică cei „chemați după 33 e.n.”) vor fi „mai mari” decât el prin poziție, nu prin valoare personală.
Problema cu această explicație: nu justifică deloc prezența deja activă a celorlalți „mici” sau „mari” în ceruri la momentul rostirii versetului. Nu explică cum poate fi făcută comparația dacă acești oameni încă nu există sau încă nu au ajuns acolo. Dacă nimeni nu a înviat încă (conform doctrinei învierii post-armagedon), cu cine îl compară Isus pe Ioan în mod real?
Pentru ca afirmația lui Isus să aibă sens trebuie să existe deja în lumea spirituală o reală prezență a altor persoane umane conștiente.
Aceste persoane sunt organizate într-o ierarhie (unii „mai mici”, alții „mai mari”), ceea ce presupune viață, conștiință și identitate, și nu este vorba de îngeri, ci de oameni, altfel comparația cu Ioan nu s-ar susține.
Ca concluzie, explicația alternativă este iarăși circularitate doctrinară — începe cu dogma „morții totale” și forțează orice verset să se potrivească cu aceasta, chiar dacă textul, logica și contextul spun altceva.
Dacă acceptăm interpretarea dată, cuvintele lui Isus din Matei nu mai au context logic.
Iisus a spus aceste cuvinte pentru că oamenii erau în confuzie în privința identității lui Ioan Botezătorul. Isus, pentru a lămuri lucrurile, îl ridică pe Ioan în ochii mulțimii, spunând că este cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie. E o afirmație care subliniază cât de important era Ioan în planul lui Dumnezeu.
Dar apoi adaugă: „Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.”
Ce rost ar fi avut să spună așa ceva, dacă – după cum spune această interpretare – în acel moment:
- Nu exista nicio ființă umană în cer
- Nimeni nu intrase încă în „Împărăția cerurilor”
- Nici măcar urmașii (ex. apostolii) nu aveau această speranță
În această viziune, Isus ar fi făcut o afirmație complet abstractă, fără scop aplicabil pentru cei ce ascultau. Adică o vorbă spusă în gol, care nu aduce claritate, ci doar confuzie.
Pe lângă toate acestea oamenii NU întrebau dacă Ioan va merge în cer sau pe pământ.
Nu exista o doctrină clară despre „speranța cerească” și „speranța pământească” în mintea audienței. Isus nu se afla într-un discurs dogmatic despre înviere, ci în mijlocul unei laude publice adresate lui Ioan. Ar fi fost straniu, dur și neadecvat să includă în acel moment o precizare rece și tăioasă: „Ioan nu va merge în ceruri.”
Și reiese că:
- Iisus a spus-o o vorbă nu la locul ei, fără ca cineva să întrebe despre asta
- A spus-o într-un moment nepotrivit, în care îl lăuda pe Ioan.
- A spus-o fără să aibă sens sau aplicabilitate pentru public.
Rezultatul fiind o afirmație complet decuplată de la firul logic al discursului. Este ca și cum Isus ar zice: „Ioan este cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie… oh, și apropo, el nu va merge în cer după înviere.” Adică această informație nu contribuie la scopul discursului, nu este motivantă spiritual, ci dimpotrivă, descurajantă și nelalocul ei.
Deci dacă acceptăm interpretarea respectivă suntem de-acord cu faptul că Isus îl laudă pe Ioan... doar ca să-l anunțe apoi că nu va face parte din grupul special, și face asta în public, fără ca nimeni să fi întrebat sau să fi discutat tema. Ar fi ca și cum ar spune o vorbă ruptă de subiect, doar ca să o spună. Ceea ce nu este deloc caracteristic pentru Isus. Și face asta în public, fără ca nimeni să fi întrebat sau să fi discutat tema
Unde locuiesc actualmente oamenii care au trăit cândva și apar în revelații, că de exemplu istoria Transfigurării, atunci când Ilie şi Moise au apărut ca spirite în faţa lui Iisus și discipolilor?
Matei 17:3
"Și iată că le-au apărut Moise și Ilie, care vorbeau cu el."
Matei 17:1–9Marcu 9:2–8
Luca 9:28–36
Ideea că deși există lumea spirituală, totuși până la Armageddon acolo este doar Dumnezeu, Iisus și îngerii este determinată doctrinar — adică începe de la ideea că morții nu pot exista în niciun fel după moarte, și apoi se caută o explicație pentru verset care să nu contrazică această dogmă, și se bazează pe un singur verset – Matei 17:9
„Să nu spuneți nimănui vedenia (gr. horama) până când Fiul omului nu va învia din morți.”
Se folosește acest cuvânt — vedenie — ca dovadă că nu era real Moise și Ilie, ci doar o imagine sau o reprezentare.Problema logică cu această interpretare
Termenul „horama” este folosit și în alte pasaje biblice pentru viziuni reale sau autentice, nu iluzorii. De exemplu, în Faptele 9:10-12, Anania are o „vedenie” în care i se arată Isus — și totuși acțiunea are urmări reale.
Chiar și vedenia lui Pavel despre bărbatul macedonean (Faptele 16:9) este urmată de o călătorie reală, pentru că Pavel a înțeles vedenia ca fiind o comunicare reală de la Dumnezeu.
Deci, simplul fapt că textul folosește cuvântul „vedenie” nu înseamnă că nu era reală. În limbaj biblic, „vedenie” nu echivalează cu „halucinație” sau „simbol”.
Ar folosi Dumnezeu o iluzie falsă?
Dacă Dumnezeu i-a arătat pe Moise și Ilie în mod intenționat, în fața martorilor oculari (Petru, Iacov și Ioan), și Moise cu Ilie i-au văzut și au vorbit cu Iisus, atunci este logic să presupunem că era o experiență reală spirituală. Altfel, Dumnezeu ar fi indus în eroare acei martori, arătându-le ceva fals — acțiune dumnezeiască care nu se întâlnește undeva în biblie și contrazice caracterul divin.
Mai mult, Petru, martor ocular, consideră experiența ca fiind reală. În 2 Petru 1:16-18, el spune clar:
„Căci v-am făcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu întemeindu-ne pe niște basme meșteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut cu ochii noștri mărirea Lui. [...] Căci l-am auzit din cer venind un glas [...] când eram cu El pe muntele cel sfânt.”
Dacă Petru ar fi considerat că a fost doar o „poveste simbolică”, nu ar fi făcut această afirmație. El o consideră dovada directă a gloriei lui Hristos.Сum puteau să „vorbească” Iisus cu două personaje inexistente?
Matei 17:3
„Și iată că li s-au arătat Moise și Ilie, stând de vorbă cu El.”
Dacă aceste personaje nu există deloc (pentru că morții nu mai există, conform doctrinei învierii post-apocaliptice), atunci ce sens are această conversație?Din punct de vedere logic când cineva vorbește cu entități care nu există este considerat bolnav mintal, iar asta duce la o concluzie absurdă: Dumnezeu a creat o scenă teatrală falsă cu personaje inexistente care „vorbesc”, dar în realitate nu vorbesc, și Iisus interacționează cu o halucinație regizată, iar apostolii asistă la o poveste fără substanță, și totul asta este repetat în 3 evanghelii. Aceasta ar face din textul biblic o alegorie artificială, fără valoare reală — ceea ce contrazice modul în care Scriptura este tratată în general.
Susținătorii explicației alternative aleg să numească acea experiență ca viziune simbolică, nu pentru că aceasta ar fi concluzia naturală din text, ci pentru că doctrina lor nu le permite să accepte existența unei lumi spirituale a celor morți. Este o explicație impusă doctrinar, nu derivată natural din Biblie. Aceasta subminează logica și integritatea literară a bibliei.
Alte contradicții
Pe de o parte, se afirmă că nu este posibilă învierea oamenilor ca ființe spirituale, și că nu există o lume spirituală în care sufletele oamenilor trăiesc conștient după moarte, morții fiind într-o stare de neexistență, inconștienți, așteptând o eventuală înviere fizică la Armaghedon sau în noua lume post-apocaliptică.
Pe de altă parte Iisus a fost totuși înviat ca ființă spirituală sau suflet și acum trăiește în lumea spirituală.
Moise, Ilie etc. și ei există și sunt ființe spirituale conștiente în lumea spirituală, conform înțelegerii fără circularitate teologică a versetelor Matei 17:1–9, Marcu 9:2–8, Luca 9:28–36
Și cei 144.000 totuși urmează ulterior să fie „înviați în mod spiritual” și primesc viață în lumea spirituală ca suflete conștiente.
Această contradicție doctrinară apare pentru că învățătura este construită pentru a susține o idee anume (oamenii nu trăiesc după moarte), dar trebuie să se facă excepții pentru pasaje evidente din Biblie — și atunci se adaptează sensul acestor texte pentru a nu contrazice dogma proprie.
Asta iarăși este problema de circularitate teologică: doctrina decide sensul versetului, nu invers.
Evrei 12:23
„la adunarea celor întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri, de asemenea la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, la duhurile celor drepți făcuți desăvârșiți.”
Versetul vorbește despre „duhurile celor drepți făcuți desăvârșiți”. Acestea sunt descrise în contextul unei adunări cerești deja existente, împreună cu îngeri, cu Dumnezeu și cu Isus. Prin urmare, este vorba despre persoane care deja se află în lumea spirituală, nu despre o realitate viitoare. Textul indică prezența actuală a unor spirite umane în sfera spirituală, deci nu se referă la un moment viitor după Armaghedon, ci la o stare prezentă pentru cei care au fost făcuți drepți și desăvârșiți.Dacă fiinţele umane ar fi fost menite să trăiască în trup pentru eternitate, oare nu complică lucrurile o sferă spirituală unde doar Dumnezeu, Iisus și cei 144 de mii aleși, locuiesc separat de restul omenirii care își duce traiul pe pământ? De ce ei ei să trăiască separat de ceilalți oameni? Nu creează asta circumstanțe de segregare, și condiții favorabile pentru invidie și dezacord între cei aleși pentru viața în cer și cei pe pământ? Nu este oare mai simplu și eficient și Dumnezeu, Iisus și toți oamenii să locuiască în aceeași sferă?
Pentru ce în genere să existe o sferă nematerială spirituală unde să existe separat de cei vii pe pământ, doar Dumnezeu, Iisus și cei 144 de mii aleși, care cândva au trăit încorporați fizic, acum că spirite?
Dacă scopul este viața veșnică în corp biologic pe pământ de ce Dumnezeu să nu trăiască în lumea fizică unde să fie disponibil pentru toți oamenii ca să nu fie discriminare și segregare, și să nu fie vreodată necredință? Dacă Dumnezeu este atotputernic pentru el nu trebuie să prezinte o dificultate de a-și face un corp fizic veșnic.
Comentarii (0)