Opiniile exprimate în publicaţiile din blog aparţin bloger-ilor, şi nu neapărat reflectă poziţia resursei PrincipiulDivin.md, ori cea a Bisericii Unificării.
Răspunderea pentru conţinutul publicațiilor din blog este purtată în întregime de către autorii acestora.

Русский

Spiritualitate (8 articole)

Un exemplu bun pentru cei ce tind să soluţioneze conflicte cu ajutorul armelor.

Attacker pulls knife on officer, what happens next has the world amazed.

Опубликовано Newsner.com 28 июня 2017 г.

Iubire cu Arme ori Subjugare Firească?

Este ciudat, ba chiar înfiorător, faptul că sa ajuns la vremuri când urmașii învățăturii Reverendului Moon își pun așa întrebare.

Pe lângă toate discursurile, oferite vreo dată de către fondatorul bisericii, există şi învățătura de bază, cea care este sursa fundamentală ideologică a bisericii unificării. Ne-cătând la faptul că biserica este acum despicată, doctrina este aceeași pentru toţi.

În timp ce pe seama discursurilor fondatorului, prin interpretare subiectivă, traduceri eronate, etc. se pot face şi se fac speculații - pe seama învățăturii e mai complicat să face aceasta, deoarece doctrina bisericii este asemenea unei legi exhaustive.

Să ne înarmăm intens? Să recurgem la omor în "circumstanțe potrivite"? Există oare "dușmanul" cel periculos și strașnic?

La aceste întrebări nu se poate da un răspuns definitiv, pro ori contra, reieșind doar din pasaje, citate şi afirmații rupte din context, subiectiv selectate din diferite discursuri ale fondatorilor bisericii, îndeosebi pentru că mesajele din diferite discursuri se pot contrazice radical, dacă sunt percepute pur rațional.

Însă, la aceste întrebări se poate totuşi da un răspuns clar, reieşind din învățătura care este sursa ideologică a bisericii unificării.

Conţine oare Principiul Divin, în special partea întâi - Principiile Creaţiei, care este şi măduva acestei învăţături, vreun aliniat ce ar îndemna deschis către înarmare și recurgere la violență? Aici nu mă refer la locurile unde a doua parte a Principiul Divin - Principiile Restaurării, citează versete biblice din Vechiul Testament.

Dimpotrivă, Principiul Divin repetat menţionează despre iubire pașnică ca soluţie universală a conflictului.

Există oare măcar o fotografie cu fondatorii bisericii ţinând în mâini vreo altă armă decât una de vânătoare?

Ar fi reuşit oare fondatorul bisericii să obţină un rezultat atât de succesibil în reconcilierea cu preşedintele Coreei de nord - Kim Ir Sen, dacă ar fi avut atunci un mod de gândire identic cu cel al fiului său Hyung Jin Moon în prezent?

Superficial vorbind, se poate spune că, biserica a fost divizată nu atât din cauza corupției interioare, cât din cauza discursurilor și afirmațiilor controverse ale fondatorilor bisericii, sau mai corect ar fi să se spună - din cauza percepției eronate ale acestor discursuri.

Învățătura bisericii - Principiul Divine este deocamdată elementul imperativ comun, care leagă cumva ambelor părți, cel puțin eu sper să fie aşa, și este mijloc primordial care poate aduce împăcarea dintre biserica unificării şi curentul sanctuary.

Igor Pînzaru Nu Mai Este

Îi doresc din suflet cea mai scurtă cale către energia creatorului, deși posibil să fie lungă...

Igor Pinzaru nu mai este!.... Prietenul... Confidentul....Colegul... Am reușit sa-l vizitam ieri cu prietenii, la...

Опубликовано Sergiu Gavrilita 29 апреля 2017 г.

Бог предупредил, что в Последние дни человечество ждут 7 лет великих бедствий.

Период бедствий завершает 6000 лет истории, в это время последователям придется столкнуться с печальными перипетиями истории.

Исковерканные судьбы людей, время столкновения с трудностями, в которые сложно поверить.

Сколько бы вы ни жили правильно и по совести, вы не сможете продолжать вести такую жизнь.

Чем больше вы думаете о Божьей Воле и соотноситесь с ней, везде, куда бы вы ни взглянули, вы будете чувствовать боль от происходящего.

Citeşte mai departe...

Un Singur Dumnezeu Si O Singura Cale

Pentru ca vreau sa fac mai multa claritate vreau sa va fac o dezvaluire despre ce am simtit eu in Moldova!
Deoarece am auzit de toate in acel timp vreau sa stiți cum era defapt!

Era o dimineatza la inceput de noiembrie in care am citit ce se intimpla în moldova.
Am simtit durere si disperare ca doi din fratii mei erau in inchisoare iar totzi ceilalti continuau sa caute un vinovat. Am simtzit ca parca noi totzi am pierdut ceva; constientizarea clara despre ceia ce ne unea pina la asta! De parca chiar si pe Dumnezeu l-am pierdut printre suparari, durere si razbunare!
Eram gata sa fac orice ca doar Sa vina Parintele ceresc inapoi in centrul nostru si sa ne ajute sa depășim, să rezolvăm, să iertam și să eliberam fratii din iadul in care fuse aruncati!

Citeşte mai departe...
Abonează-te la acest feed RSS