Opiniile exprimate în publicaţiile din blog aparţin bloger-ilor, şi nu neapărat reflectă poziţia resursei PrincipiulDivin.md, ori cea a Comunității Unificării.
Răspunderea pentru conţinutul publicațiilor din blog este purtată în întregime de către autorii acestora.

Русский
 
(1 Vot)

Blamatul Procuror Gurin Şi-a Dat Demisia

Corneliu Gurin

Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, blamat de societatea civilă pentru loialitatea sa față de regimul oligarhic, și-a dat demisia la 1 martie 2016.

Anunțul despre demisia sa a luat prin surprindere mai mulți deputați. Aceștia s-au speriat, crezând că procurorul Gurin a venit, inopinat, în Parlament pentru a cere ridicarea imunității unor deputați, așa cum s-a întâmplat în cazul liderului PLDM, Vlad Filat, la 15 octombrie 2015, Filat fiind arestat în aceeași zi.

Gurin se crede „reformatorul Procuraturii”

Corneliu Gurin a încercat să-și ambaleze demisia într-un context glorios. El a spus că noua Lege a Procuraturii, aprobată joi de Parlament, „a fost etapa decisivă în reformarea sistemului”. „În vara anului 2013 am spus: prioritatea mandatului meu este crearea bazei de reformare a instituției. Pe asta m-am concentrat până acum”, a menționat Gurin, lăsând să se înțeleagă că și-ar fi îndeplinit cu succes această misiune. „Se deschide un capitol decisiv pentru această instituție. Iată de ce am decis să vin în fața Parlamentului pentru a-mi depune mandatul. Consider important să începem reforma de la vârful instituției. Demisionez din data de 1 martie. Noul procuror general trebuie ales de Consiliul Superior al Procurorilor, prin concurs public, la care să participe cei mai buni din domeniu”, a adăugat Gurin.

Juriștii și analiștii politici au reacționat imediat. Deși noua lege cu privire la Procuratură, votată joi, chinuită ani la rând prin Parlament, într-adevăr prevede alegerea procurorului general de către Consiliul Superior al Procurorilor, aceasta nu va putea fi aplicată în cazul următorului procuror general, deoarece noua lege va intra în vigoare abia în august 2016. În plus, conform noii legi, procurorul general urmează a fi numit de șeful statului (în prezent îl numește președintele Parlamentului), iar pentru ca șeful statului să dobândească această prerogativă, trebuie modificată Constituția – procedură care durează. Aceasta înseamnă că numirea următorului procuror general va rămâne în continuare la discreția președintelui Parlamentului, Andrian Candu, finul controversatului oligarh Vlad Plahotniuc. Astfel, analiștii politici presupun că prin demisia lui Gurin, puterea oligarhică încearcă să trimită în funcția de procuror general o altă persoană docilă care îi va deservi interesele în următorii 5 ani, chiar și după intrarea în vigoare a noii legi, menită să scoată Procuratura de sub influență politică.

Analistul politic, Victor Ciobanu crede că prin demisia lui Gurin, guvernarea oligarhică vrea, pe de o parte, să se reabiliteze în fața cetățenilor revoltați și dezamăgiți de ilegalitățile tolerate de Procuratură în ultimii doi ani, iar pe de altă parte vrea să transmită un mesaj partenerilor externi, inclusiv României, care au condiționat deblocarea creditării Moldovei de implementarea reformelor reale. „Guvernarea vrea totuşi să acceseze banii din exterior pentru că altfel se prăbuşeşte”, susține Ciobanu, care nu exclude că vor urma și alte demisii sugerate de partenerii externi. În opinia analiștilor politici, este absurd să se creadă că oligarhul-șef al țării și-ar dori brusc un procuror independent care i-ar pune în pericol libertatea și i-ar verifica fluxurile financiare.

Andrei Năstase: „Rocada unor scule ale sistemului nu ne impresionează”

În opinia liderului Partidului „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, demisia lui Corneliu Gurin a fost determinată de presiuni interne și externe, dar momentul ales pentru aceasta este „parte a unui scenariu ad-hoc elaborat de uzurpatorul puterii de stat”: „Esenţiale sunt următoarele acţiuni sau inacţiuni. Desemnarea sau nedesemnarea unui procuror general integru, profesionist, dispus să investigheze furtul miliardelor de lei, spălările de miliarde de dolari, devalizările bugetelor de stat municipale şi locale, condamnările la comandă politică şi mafiotă. Rocada unor scule ale sistemului nu ne impresionează”, a menționat Năstase.

Liderul opoziției parlamentare, socialistul Igor Dodon, a salutat demisia procurorului, dar consideră că plecarea lui Gurin din fruntea Procuraturii Generale nu înseamnă scoaterea acestei instituții din captivitate. Potrivit lui, este foarte important cum va fi ales următorul șef al Procuraturii: „Dacă va fi cineva numit de această majoritate (parlamentară – n.n.) oligarhică, oamenii nu se vor liniști. Această funcție trebuie să fie ocupată în urma unui concurs public, transparent. PD a folosit Procuratura ca instrument în lupta cu oponenții politici”, a menționat Dodon.

Finul oligarhului pasează responsabilitatea către nașa acestuia

Demisia procurorului Gurin a intrat deja în procedură legislativă. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat la finalul ședinței de vineri că „Legislativul a luat act de demisia procurorului general”, iar în cele din urmă deputații au votat demisia cu majoritate de voturi. Întrebat în baza cărei legi va fi numit următorul procuror general (în baza legii vechi sau în baza legii votate joi), Candu a răspuns: „Cred că noul procuror general nu va fi numit săptămâna viitoare… Deocamdată, nu știu în baza cărei legi va fi numit viitorul procuror general. Pe această cale, chiar vă rog să veniți cu propuneri. Această chestiune urmează să fie discutată în Comisia juridică, numiri și imunități”. Președintele acestei comisii este nașa de cununie a oligarhului Vlad Plahotniuc.

Conform noii legi cu privire la Procuratură, procurorul general va fi numit de şeful statului (la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor), pentru un mandat de 7 ani. Proiectul a fost elaborat de un grup de lucru, constituit la iniţiativa preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, la sfârşitul anului 2013. Proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei de la Veneţia. După ce noua lege cu privire la Procuratură va intra în vigoare, procurorii nu vor mai gestiona procesele civile, ci doar penale. Referitor la ierarhia procurorilor, proiectul de lege conține reglementări care stabilesc existența unui singur grad de superioritate procesuală a procurorilor indicându-se exact care procuror este ierarhic superior.

UE atenționează autoritățile

Joi, Delegația UE la Chișinău a atenționat autoritățile în legătură cu modul cum sunt cheltuiți, pe timp de criză, banii publici și banii contribuabililor europeni donați Moldovei. Asta după ce jurnaliștii au descoperit că Procuratura Generală a procurat recent, în plină criză, un lot de automobile de lux pentru procurori și un BMW de lux pentru procurorul general. „Având în vedere situaţia social-economică din Republica Moldova, îndemnăm autorităţile să gestioneze resursele cumpătat, în interesul tuturor cetăţenilor din Republica Moldova”, menționează Delegația UE care reamintește că Moldova a încetat să mai primească sprijin din partea donatorilor externi anume pentru că „nu au fost înregistrate progrese suficiente în reformarea Procuraturii”.

© https://www.dw.com

p.s. care este oare legătura dintre fratele fostului procuror Gurin şi şantierul de construcţie a blocului locativ, vizavi de sediul Federaţiei Familiilor de pe Vârnav 13... just sayin'

Ultima modificare: Luni, 07 Martie, 2016, 16:35:54
PrincipiulDivin.md

Portal educativ de tineret pentru studierea şi aplicarea Principiului Divin. Proiect susţinut de Biserica Unificării din Moldova.

facebook.com/PrincipiulDivin


Logați-vă pentru a posta comentarii.