TRM despre Festivalul Familiilor Fericite
- Опубликовал PrincipiulDivin.md
Peste 40 de cupluri din Costeşti au participat la Festivalul Familiilor FericiteŞi-au jurat dragoste şi fidelitate după mai mulţi ani de căsnicie - vorbim de mai mult de 40 de familii din satul Costeşti, raionul Ialoveni, care au participat astăzi la Festivalul Familiilor Fericite, organizat de Federaţia Familiilor pentru Unificare şi Pace în Lume din Moldova. Participanţii au primit diplome şi cadouri, iar voia bună a fost întreţinută prin cântece şi dansuri, relatează Mesager. Răbdarea şi compromisurile sunt cele care au stat în capul mesei în familia Ionaş. Tamara şi Petru au format o familie acum 47 de ani. În tot aceşti ani au educat şapte copii - cinci băieţi şi două fete. Şi pentru familia Zagorneanu înţelegerea reciprocă este secretul unei căsnicii durabile. „În situaţii grele ne ajutăm, ne susţinem unul cu altul şi în rest mergem mai departe”, a menţionat Aliona Zagorneanu. Iar grija şi dragostea pentru cei patru copii le-a fortificat armonia de familie soţilor Meriacre. „A fi căsătorită este un lucru foarte frumos, dar să ai copii este încă mai frumos, copiii sunt totul pentru noi. Eu nu văd fericirea numai în bani, fericirea e în familie, e în copii, dacă sincer nu avem timp să ne certăm”, a precizat Rodica Meriacre. Cuplurile au primit şi diplome pentru unitate, dragoste şi fidelitate. „În ţările dezvoltate din păcate situaţia nu este cea mai bună, creşte tot mai mult rata divorţurilor, scade numărul căsătoriilor, foarte mult accent pe carieră şi undeva nu se ajunge timp pentru familie. Plus la noi este şi emigraţia şi multe alte probleme sociale cu găsirea locurilor de muncă. Dar eu cred că odată ce va fi celebrată familia, rata divorţurilor va scădea”, a declarat Andrei Eşanu, reprezentant al Federaţiei Familiilor pentru Unificare şi Pace în Lume din Moldova. „Este o idee foarte frumoasă de promovare a valorilor familiei, pentru că astăzi din ce în ce mai mult familia este în risc. Deci scopul festivalului de astăzi este pentru unificarea noastră, în fortificarea familiei ca şi o celulă puternică a societăţii”, afirmă primarul din Costeşti, Natalia Petrea. În 2018 în ţara noastră au fost înregistrate peste 20 de mii de căsătorii, dar şi peste zece mii de divorţuri. © https://trm.md/ro/regional/peste-40-de-cupluri-din-costesti-au-participat-la-festivalul-familiilor-fericite
Опубликовано Federaţia Familiilor pentru Unificare și Pace în Lume din Moldova Воскресенье, 23 июня 2019 г.
PrincipiulDivin.md
Portal educativ de tineret pentru studierea şi aplicarea Principiului Divin. Proiect susţinut de Biserica Unificării din Moldova.
Последнее От PrincipiulDivin.md
- What is a Woman? Documentary by Matt Walsh
- Offended by God!
- "Однажды ад опустеет, и его двери будут хлопать на ветру..." («Кастлвания», телесериал, сезон 4, эпизод 3)
- Eva Vlaardingerbroek | Reject Globalism: Embrace God | Brussels National Conservatism Conference
- Когнитивный диссонанс: Главный храм Вооруженных сил РФ. Храм посвящен 75-летию Победы в Великой Отечественной войне