În viaţa multor oameni a existat un neobişnuit şi în majoritatea cazurilor temporar fenomen, deosebit de emoţionant, care lasă amprente psihologic-spirituale în inimă şi suflet, pentru o viaţă.

Experimentarea acestei stări de ataşare excepţională către o persoană de sex opus este numită "Îndrăgostire" sau "Amorezare".

Au fost scrise cărţi, elaborate filozofii, toate încercând să explice modul de a exista corect, şi a proceda frumos atunci când eşti îndrăgostit.
Cu regret însă au fost comise multe fapte fatale şi greşeli enorme de către cei aflaţi în starea de afecţiune cauzată de fenomenul îndrăgostirii. Este bine cunoscută expresia:

Paralel cu aceasta cunoaştem o sumedenie de exemple când persoana îndrăgostită cu uşurinţă îşi sacrifică propria viaţă pentru binele omului drag.

Народная мудрость...

Один раз Учитель спросил у своих учеников:
- Почему, когда люди ссорятся, они кричат? - Потому, что теряют спокойствие,- сказал один.
- Но зачем же кричать, если другой человек находиться с тобой рядом?- спросил Учитель. - Нельзя с ним говорить тихо? Зачем кричать, если ты рассержен?
Ученики предлагали свои ответы, но ни один из них не устроил Учителя. В конце концов он объяснил:
- Когда люди недовольны друг другом и ссорятся, их сердца отдаляются. Для того чтобы покрыть это расстояние и услышать друг друга, им приходится кричать. Чем сильнее они сердятся, тем громче кричат.

Existenţa unei opere apocrife care poartă acest nume în antichitatea creştină a fost cunoscută de multă vreme datorită trimiterilor la aceasta din anumite scrieri patristice timpurii ce au lăsat să se înţeleagă că a fost produsă sau era actuală între creştinii cu idei docetice. O clarificare mai mare despre acest document a fost adusă de descoperirea unui fragment mai mare al acestuia la Akhmîn, în Egiptul de Sus, în iarna dintre anii 1886-1887, de către Misiunea Arheologică Franceză. Acesta este scris în limba greacă pe un manuscris pergament, la o dată undeva între secolul al şaselea şi al nouălea. Fragmentul narează o parte a patimilor, înmormântarea şi învierea lui Isus. Acesta trădează o dependenţă, în unele cazuri literale, de cele patru Evanghelii canonice, şi este, prin urmare, o mărturie valoroasă suplimentară pentru acceptarea lor timpurie.

Epistola Lui Barnaba este un mic tratat teologic (nu o epistolă), care dezbate întrebări cu care s-au confruntat urmaşii lui Isus încă din primele zile ale lucrării Sale: cum ar trebui să interpreteze Creştinii scripturile Evreieşti? Care este natura relaţiei dintre Creştinism şi Iudaism?

Scriind într-o vreme în care nivelul antagonismului dintre Biserică şi Sinagogă era încă ridicat, autorul anonim al "epistolei" este preocupat să demonstreze că moartea lui Cristos pe cruce reprezintă un sacrificiu care împlineşte un plan stabilit în Vechiul Testament (9.7-9). În cursul interpretării sale cu privire la Vechiul Testament, el adoptă o atitudine radical anti-Evreiască, unică în literatura Creştină de la începuturi. Într-un atac susţinut la adresa Iudaismului, autorul declară că prevederile distincte ale Legii mozaice, inclusiv sacrificiile de animale şi templul în sine, reprezintă greşeli derivate din orbirea Evreilor, şi din faptul că aceştia s-au sprijinit pe un înger rău (9.4).

Majoritatea oamenilor sunt obişnuiţi cu faptul că Biblia foloseşte sistemul capitolelor cu versete. Însă versiunile timpurii ale Bibliei nu foloseau acest sistem, care defapt a fost aplicat prima dată în Biblia Engleză, în anul 1560.

Corespunzător, sistemul versetelor nu are cum să fie folosit nici în cărţile Apocrife, care la rândul lor în genere au fost ascunse de către Biserică.

În esenţă, practica ne demonstrează că această divizare a conţinutului în capitole şi versete nu totdeauna urmează firul logic al evenimentelor din biblie, însă acum este deja prea târziu să respingem sau să modificăm ceva  - în decurs de patru secole această divizare a lăsat amprente în mii de trimiteri, comentarii, indicaţii alfabetice, cuprinsuri, etc., respectiv eliminarea utilităţii acestui vast conţinut informaţional nu este acceptabilă.

Protevanghelia lui Iacov, cunoscută şi sub numele de Evanghelia după Iacov sau Evanghelia copilăriei după Iacov este o scriere datată, în general, ca fiind din secolul al II-lea. Este o evanghelie apocrifă care era citită pe scară largă dar niciodată acceptată în canonul Noului Testament.