Epistola Lui Barnaba este un mic tratat teologic (nu o epistolă), care dezbate întrebări cu care s-au confruntat urmaşii lui Isus încă din primele zile ale lucrării Sale: cum ar trebui să interpreteze Creştinii scripturile Evreieşti? Care este natura relaţiei dintre Creştinism şi Iudaism?

Scriind într-o vreme în care nivelul antagonismului dintre Biserică şi Sinagogă era încă ridicat, autorul anonim al "epistolei" este preocupat să demonstreze că moartea lui Cristos pe cruce reprezintă un sacrificiu care împlineşte un plan stabilit în Vechiul Testament (9.7-9). În cursul interpretării sale cu privire la Vechiul Testament, el adoptă o atitudine radical anti-Evreiască, unică în literatura Creştină de la începuturi. Într-un atac susţinut la adresa Iudaismului, autorul declară că prevederile distincte ale Legii mozaice, inclusiv sacrificiile de animale şi templul în sine, reprezintă greşeli derivate din orbirea Evreilor, şi din faptul că aceştia s-au sprijinit pe un înger rău (9.4).

Majoritatea oamenilor sunt obişnuiţi cu faptul că Biblia foloseşte sistemul capitolelor cu versete. Însă versiunile timpurii ale Bibliei nu foloseau acest sistem, care defapt a fost aplicat prima dată în Biblia Engleză, în anul 1560.

Corespunzător, sistemul versetelor nu are cum să fie folosit nici în cărţile Apocrife, care la rândul lor în genere au fost ascunse de către Biserică.

În esenţă, practica ne demonstrează că această divizare a conţinutului în capitole şi versete nu totdeauna urmează firul logic al evenimentelor din biblie, însă acum este deja prea târziu să respingem sau să modificăm ceva  - în decurs de patru secole această divizare a lăsat amprente în mii de trimiteri, comentarii, indicaţii alfabetice, cuprinsuri, etc., respectiv eliminarea utilităţii acestui vast conţinut informaţional nu este acceptabilă.

Protevanghelia lui Iacov, cunoscută şi sub numele de Evanghelia după Iacov sau Evanghelia copilăriei după Iacov este o scriere datată, în general, ca fiind din secolul al II-lea. Este o evanghelie apocrifă care era citită pe scară largă dar niciodată acceptată în canonul Noului Testament.

O mare parte a Creştinătăţii tradiţionaliste şi celei contemporane consideră Apocrifele a fi erezii, aberaţii, etc. Vreau să vă întreb însă dragi oameni de credinţă - o învăţătură este erezie sau inspirată de către Dumnezeu decide cine?

Unde găsim noi acel statut care determină în mod suficient de obiectiv ce este aberaţie şi ce adevăr? O fi Biblia?

De mai bine de un secol există un larg consens printre cercetători că multe dintre cărţile Noului Testament nu au fost scrise de persoanele a căror nume sunt ataşate de acestea. Atunci de ce nu este acest lucru cunoscut de toată lumea?

Adevărul despre autorii Noului Testament se predă de către profesori şi se învaţă de către studenţii la teologie din aproape toate marile instituţii de învăţământ superior din lume (cum ar fi Institutul Teologic din Princeton). Excepţie fac, ca de obicei, şcolile fundamentaliste, a căror profesori, de frică probabil să nu li se clatine slaba credinţă, stau ca struţul cu capul în pământ, ignorând astfel toate dovezile existente. Este punctul de vedere aflat în toate manualele acestor instituţii despre Noul Testament. Acest lucru îl învaţă şi pastorii care se pregătesc pentru lucrare.