Adam și Eva imaturi spiritual
Ce înseamnă perfecțiune, ce presupune? Dacă Adam și Eva erau perfecți, cum se manifesta perfecțiunea lor?
Cum era perfecțiunea lor în comparație cu perfecțiunea lui Dumnezeu?
Este un verset biblic care indică explicit că Adam și Eva erau perfecți?
Conform învățăturii Principiul Divin perfecțiunea înseamnă realizarea deplină a scopului pentru care omul a fost creat – adică maturitatea deplină a caracterului său, unificarea perfectă dintre spirit și trup, și trăirea în iubire desăvârșită cu Dumnezeu ca părinte.
Pentru Adam și Eva, perfecțiunea nu era un dar instant, ci o stare care urma să fie atinsă prin creștere liberă și ascultare de cuvânt. Ei trebuiau să ajungă să reflecte imaginea lui Dumnezeu – adică să devină ființe în care iubirea, adevărul și voința divină se manifestă complet.
Perfecțiunea lor ar fi însemnat devenirea lor ca „chipuri ale lui Dumnezeu” pe pământ: stăpâni ai creației prin iubire și conștiință, părinți ideali ai omenirii și ființe spirituale mature, unite cu Dumnezeu în mod ireversibil.
Biblia arată că scopul vieții lui Adam și Eva era să ajungă la maturitate spirituală, să se iubească, să se unească în căsătorie și să întemeieze o familie sănătoasă. Ei urmau să aibă copii, să creeze o societate bazată pe valorile lui Dumnezeu și să conducă lumea în armonie cu voia divină, respectând limitele stabilite de El.
Geneza arată clar că li s-a dat o poruncă pentru a învăța responsabilitatea și autocontrolul.
Geneza 2:16-17
În opinia unora, Geneza 1:31, unde se spune că Dumnezeu a creat totul „foarte bun”, confirmă că Adam și Eva au fost creați în mod desăvârșit, fără păcat și fără posibilitatea de a greși. Biblia afirmă că ei au fost creați „foarte buni” și plasați în Grădina Edenului:
În contextul creației lumii, această expresie indică mai degrabă că totul era armonios și potrivit pentru acel moment inițial, când lumea era la începutul existenței sale.
Prin urmare, Adam și Eva nu erau „perfecți” din punct de vedere etic sau moral, ci mai degrabă „buni” în sensul unei naturi inițial pure, dar care încă nu atinsese un nivel absolut de maturitate morală și spirituală. „Foarte bun” înseamnă că Adam și Eva erau în faza de creștere spre perfecțiune, nu că atinseseră deja desăvârșirea. Ei fuseseră creați cu potențialul de a deveni perfecți, dar acest proces trebuia să se realizeze prin respectarea voinței divine și printr-o dezvoltare liberă și conștientă a caracterului lor. Așadar, Geneza 1:31 nu indică o stare de perfecțiune atinsă, ci o stare inițială „foarte bună”, adică fără păcat, cu toate condițiile necesare pentru ca perfecțiunea să poată fi atinsă în viitor.
Geneza 1:31 în ebraică sună astfel
În ebraica biblică există alte modalități de a exprima ideea de întregime sau desăvârșire (de exemplu „tam” sau „shalem”), însă ele nu sunt folosite aici. Asta arată că Geneza 1:31 nu descrie o creație „perfectă” în sens final, ci una bună, echilibrată și cu potențial de dezvoltare.
Omul a fost creat bun și armonios, dar nu finalizat. Perfecțiunea era un scop de atins prin creștere, responsabilitate și relație liber asumată cu Dumnezeu. De aceea, păcatul nu distruge o perfecțiune absolută, ci întrerupe un proces. Textul ebraic susține această idee, fără a forța noțiunea de „perfecțiune” asupra versetului.
Matei 5:48
Prin urmare, o persoană perfectă trăiește în totală armonie cu voia lui Dumnezeu, având mereu pe Dumnezeu în inimă și menținând o legătură directă cu El. În acea unitate profundă, omul simte Inima lui Dumnezeu ca pe o realitate proprie și nu este capabil să comită fapte care să-I provoace durere, deoarece între el și Dumnezeu există o unitate inseparabilă.
O astfel de persoană, ajunsă la deplină maturitate spirituală, devine templul lui Dumnezeu, în care locuiește neîncetat Sfântul Duh.
1 Corinteni, 3:16
Această natură divină face imposibilă căderea în păcat — o persoană cu un caracter perfect nu poate păcătui. Așa cum Isus, ca ființă umană perfectă, este absolut una cu Dumnezeu, la fel și omul care împlinește scopul creației ajunge să aibă o valoare infinită, egală cu cea a întregului cosmos.
Dacă o persoană care întrupează perfecțiunea deplină ar putea să cadă, aceasta ar conduce la concluzia ilogică precum că perfecțiunea însăși mereu conţine potențialul autodistrugerii.
Mai mult decât atât, dacă oamenii, care au fost creaţi de către atotputernicul Dumnezeu, ar putea să cadă chiar şi după atingerea perfecţiunii, am avea motive să ne îndoim de atotputernicia lui Dumnezeu adică de abilitatea lui de a crea ființe care cu siguranță nici o dată nu vor comite păcat.
Poate atotputernicul Dumnezeu fi mulţumit de crearea unei lumi atât de instabile încât chiar și omul perfect ar putea comite păcat în orice moment fiind influențat de forțele malefice?
Iisus era om desăvârșit
Ioan 14:9-10
Ioan 14:20
Dar dacă ar fi atins desăvârșirea, nu ar fi putut cădea indiferent de ispitele lui Lucifer.
În Biblie este scris că noi avem autoritatea de a judeca îngerii
1 Corinteni 6:3
Omului deja perfect nu este pus la încercare
Facerea 2:17
Omul nu a fost creat deja desăvârșit, ci cu un potențial înnăscut de a atinge perfecțiunea. Adam și Eva se aflau într-o etapă de dezvoltare, iar porunca divină – „să nu mănânce din pom” – nu era un test pentru ființe perfecte, ci o condiție educativă destinată formării caracterului. Dumnezeu nu impune perfecțiunea automat, ci oferă ființei umane libertatea de a deveni perfectă prin alegere proprie.
Care este sensul existenței unei încercări din partea lui Dumnezeu? Ce rost are să fie pus omul într-o situație în care poate da greș?
Încercarea este logică doar dacă are rolul de a confirma libertatea omului și capacitatea lui de a alege binele din proprie convingere.
Dacă Adam și Eva ar fi urmat calea poruncii, ar fi crescut spiritual și ar fi atins perfecțiunea – adică unirea deplină cu Dumnezeu. Doar printr-o astfel de alegere liberă, iubirea și ascultarea lor ar fi avut valoare autentică. Încercarea, așadar, nu a fost un obstacol arbitrar spontan, ci un element necesar în procesul formării unei ființe morale mature, capabile să iubească și să trăiască în armonie cu voința divină.
Dacă omul poate săvârși păcat, înseamnă că nu este încă desăvârșit. Perfecțiunea, nu este doar o stare de „bunătate inițială” sau „nevinovăție”, ci o maturitate completă a caracterului – o unire deplină dintre spirit și trup, condusă de iubirea lui Dumnezeu.
Un om cu adevărat perfect nu mai poate fi ispitit să trăiască împotriva voinței divine, fiindcă în el s-a format deja un caracter stabil, capabil să distingă binele, să-l aleagă în mod conștient și să-l trăiască natural. Cu alte cuvinte, perfecțiunea adevărată înseamnă imposibilitatea păcatului, nu doar absența lui temporară.
Prin urmare, faptul că Adam și Eva au putut păcătui arată clar că nu atinseseră încă perfecțiunea. Rostul perfecțiunii nu este să testeze omul, ci să încheie procesul de maturizare, astfel încât omul să devină o ființă complet liberă, dar în același timp stabilă în bine – adică un partener adevărat al lui Dumnezeu.
Adam și Eva conștient au mâncat fructul interzis de Dumnezeu, сare om perfect și-ar fi riscat viaţa pentru ceva de mâncare, încălcând cuvântul deosebit de strict al lui Dumnezeu?
Conform Bibliei, speranţa oamenilor decăzuţi este să se apropie sau să obţină pomul vieţii.
Evreii din era Vechiului Testament visau la pomul vieţii:
Pilde 13:12
Apocalipsa. 22:14
Pomul vieţii așa și a rămas un vis neîmplinit pentru oamenii imperfecți și pentru Adam.
Înainte de cădere Adam deja avea stăpânire asupra pomului vieții?
Dacă da, există un verset biblic care relatează aceasta?
Iar dacă nu atinsese încă pomul vieții, cum putea Adam perfect să nu stăpânească pomul vieții?
Exemplu, nu este posibil ca un copil să se nască deja adult, cu toate cunoștințele și înțelepciunea necesare, fără a avea nevoie de învățare. Conform logicii realitatea vieții arată că, chiar și în condiții ideale, o persoană nu devine automat matură — ea trebuie să parcurgă un proces de dezvoltare.
Alt exemplu, un copac tânăr plantat într-un sol fertil, încă nu produce fructe, dar are deja potențialul de a crește. Faptul că momentan nu dă roade nu înseamnă că este defect sau rău. Trece pur și simplu printr-o etapă naturală de dezvoltare.
Perfecțiunea nu este un punct de plecare, ci un scop al dezvoltării. Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva cu potențialul de a deveni perfecți, dar ei trebuiau să treacă printr-o etapă de maturizare, deoarece ei au fost copiii născuți.
Unii gândesc că Adam și Eva au fost creați direct ca adulți, adică s-au materializat deja maturi, biologic și mental
Conform tuturor legilor lumii materiale, Adam și Eva trebuie să fi trecut prin etape de creștere, nu să fi apărut instantaneu maturi. În caz contrar, existența lor ar contrazice legile fundamentale ale naturii și ordinea rațională stabilită de Creator.
Nicio ființă sau fenomen în univers nu apare instantaneu în formă completă și desăvârșită. Toate formele de viață trec prin etape de creștere, începând de la un stadiu incipient și evoluând spre maturitate. Acest principiu se aplică atât Pământului, cât și plantelor, animalelor și oamenilor. Dacă omul ar fi o excepție de la această regulă, ar fi o încălcare a ordinii universale a creației.
Întreaga lume creată se supune unui principiu divin care implică dezvoltarea treptată de la imperfecțiune la perfecțiune. O intervenție divină care ar elimina acest proces ar încălca explicit legea stabilită de însuși Dumnezeu.
Legile biologice și anatomice
Din punct de vedere biologic și anatomic, este imposibil ca un om să apară direct ca adult fără a trece prin etapele copilăriei, adolescenței și maturizării. Corpul uman are nevoie de un proces treptat de formare și adaptare (dezvoltarea creierului, schimbările hormonale, integrarea socială etc.)
Dacă Adam și Eva au fost creați direct ca adulți, ar rezulta că nu au trecut printr-un proces biologic esențial de formare? nu au avut experiența copilăriei, deci nu ar fi putut funcționa normal ca ființe umane din punct de vedere psihologic și cognitiv.
Omul trebuie să parcurgă un proces de dezvoltare pentru a ajunge la perfecțiune. Dacă Adam și Eva ar fi fost creați deja maturi, acest lucru ar însemna că nu au trecut printr-un proces de învățare și nu au avut posibilitatea de a-și asuma responsabilitatea propriei maturizări.
Mai mult, ideea unei creații instantanee a unor oameni complet maturi contrazice principiul libertății de alegere care se bazează e dezvoltarea morală și spirituală progresivă.
Deci, interpretarea literală a versetelor din Geneza despre crearea lui Adam și Eva nu oferă o indicație clară că oamenii au fost creați direct ca adulți.
Mai degrabă, aceste versete descriu actul creației, care poate include și un proces natural de dezvoltare, așa cum se întâmplă cu restul naturii.
Dacă am lua versetele din Geneza într-un sens strict literal, ar trebui să acceptăm că omul este singura excepție din întregul univers care a apărut instantaneu desăvârșit, ceea ce contrazice logica scopului creației.
Perfecțiunea lor ar fi însemnat devenirea lor ca „chipuri ale lui Dumnezeu” pe pământ: stăpâni ai creației prin iubire și conștiință, părinți ideali ai omenirii și ființe spirituale mature, unite cu Dumnezeu în mod ireversibil.
Biblia arată că scopul vieții lui Adam și Eva era să ajungă la maturitate spirituală, să se iubească, să se unească în căsătorie și să întemeieze o familie sănătoasă. Ei urmau să aibă copii, să creeze o societate bazată pe valorile lui Dumnezeu și să conducă lumea în armonie cu voia divină, respectând limitele stabilite de El.
Geneza arată clar că li s-a dat o poruncă pentru a învăța responsabilitatea și autocontrolul.
Geneza 2:16-17
„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci...»”
Astfel de indiciu sau interzicere sau poruncă putea fi dată doar omului care trebuia să învețe ascultarea și să respecte limitele puse de Dumnezeu, deoarece era încă imperfect și era pe cale de maturizare spirituală.În opinia unora, Geneza 1:31, unde se spune că Dumnezeu a creat totul „foarte bun”, confirmă că Adam și Eva au fost creați în mod desăvârșit, fără păcat și fără posibilitatea de a greși. Biblia afirmă că ei au fost creați „foarte buni” și plasați în Grădina Edenului:
„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că era foarte bun.”
Însă înseamnă oare expresia „foarte bun” neapărat și „perfect”?În contextul creației lumii, această expresie indică mai degrabă că totul era armonios și potrivit pentru acel moment inițial, când lumea era la începutul existenței sale.
Prin urmare, Adam și Eva nu erau „perfecți” din punct de vedere etic sau moral, ci mai degrabă „buni” în sensul unei naturi inițial pure, dar care încă nu atinsese un nivel absolut de maturitate morală și spirituală. „Foarte bun” înseamnă că Adam și Eva erau în faza de creștere spre perfecțiune, nu că atinseseră deja desăvârșirea. Ei fuseseră creați cu potențialul de a deveni perfecți, dar acest proces trebuia să se realizeze prin respectarea voinței divine și printr-o dezvoltare liberă și conștientă a caracterului lor. Așadar, Geneza 1:31 nu indică o stare de perfecțiune atinsă, ci o stare inițială „foarte bună”, adică fără păcat, cu toate condițiile necesare pentru ca perfecțiunea să poată fi atinsă în viitor.
Geneza 1:31 în ebraică sună astfel
וַיַּרְא אֱלֹהִים אֶת־כָּל־אֲשֶׁר עָשָׂה וְהִנֵּה־טוֹב מְאֹד
Transliterare Vayyar Elohim et kol asher asah vehinneh tov meod
Traducere literală Și Dumnezeu a văzut tot ce făcuse și iată era bun foarte
Expresia cheie este „tov meod”. Cuvântul „tov” în ebraică nu înseamnă „perfect” în sens filosofic sau absolut, ci „bun”, „potrivit”, „armonios”, „corespunzător scopului”. „Meod” este un adverb de intensitate și înseamnă „foarte”, „mult”, „în mare măsură”. Deci expresia nu afirmă o perfecțiune statică, imposibil de pierdut, ci o stare foarte bună, corectă, ordonată, în deplină armonie cu voia și planul lui Dumnezeu la acel moment.În ebraica biblică există alte modalități de a exprima ideea de întregime sau desăvârșire (de exemplu „tam” sau „shalem”), însă ele nu sunt folosite aici. Asta arată că Geneza 1:31 nu descrie o creație „perfectă” în sens final, ci una bună, echilibrată și cu potențial de dezvoltare.
Omul a fost creat bun și armonios, dar nu finalizat. Perfecțiunea era un scop de atins prin creștere, responsabilitate și relație liber asumată cu Dumnezeu. De aceea, păcatul nu distruge o perfecțiune absolută, ci întrerupe un proces. Textul ebraic susține această idee, fără a forța noțiunea de „perfecțiune” asupra versetului.
Perfecțiunea lui Adam și Eva în raport cu perfecțiunea lui Iisus
Iisus asociază perfecțiunea omului perfect ca identică cu cea a lui Dumnezeu.Matei 5:48
„Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.”
Reiese că o persoană perfectă este una cu Dumnezeu şi posedă o natură divină, fiind asemenea lui Dumnezeu care este perfect.Prin urmare, o persoană perfectă trăiește în totală armonie cu voia lui Dumnezeu, având mereu pe Dumnezeu în inimă și menținând o legătură directă cu El. În acea unitate profundă, omul simte Inima lui Dumnezeu ca pe o realitate proprie și nu este capabil să comită fapte care să-I provoace durere, deoarece între el și Dumnezeu există o unitate inseparabilă.
O astfel de persoană, ajunsă la deplină maturitate spirituală, devine templul lui Dumnezeu, în care locuiește neîncetat Sfântul Duh.
1 Corinteni, 3:16
„Nu ştiţi, oare, că şi voi sunteţi templu al lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”
Prin această unire desăvârșită cu Dumnezeu, ea capătă natură divină și o valoare comparabilă cu cea a lui Dumnezeu însuși.Această natură divină face imposibilă căderea în păcat — o persoană cu un caracter perfect nu poate păcătui. Așa cum Isus, ca ființă umană perfectă, este absolut una cu Dumnezeu, la fel și omul care împlinește scopul creației ajunge să aibă o valoare infinită, egală cu cea a întregului cosmos.
Dacă o persoană care întrupează perfecțiunea deplină ar putea să cadă, aceasta ar conduce la concluzia ilogică precum că perfecțiunea însăși mereu conţine potențialul autodistrugerii.
Mai mult decât atât, dacă oamenii, care au fost creaţi de către atotputernicul Dumnezeu, ar putea să cadă chiar şi după atingerea perfecţiunii, am avea motive să ne îndoim de atotputernicia lui Dumnezeu adică de abilitatea lui de a crea ființe care cu siguranță nici o dată nu vor comite păcat.
Poate atotputernicul Dumnezeu fi mulţumit de crearea unei lumi atât de instabile încât chiar și omul perfect ar putea comite păcat în orice moment fiind influențat de forțele malefice?
Iisus era om desăvârșit
Ioan 14:9-10
Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: «Arată-ni-L pe Tatăl»?
Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.
Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.
Ioan 14:20
„În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl meu şi voi în mine şi eu în voi.”
Conform acestor versete care indică faptul că Isus era desăvârșit și Dumnezeu locuia în El, rezultă că o persoană desăvârșită, dacă admitem că este ca Iisus, nu poate cădea nici măcar atunci când este ispitită de Lucifer, prin urmare, Adam și Eva au căzut deoarece au fost ispitiți înainte de a ajunge la desăvârșire, fiind astfel vulnerabili.Dar dacă ar fi atins desăvârșirea, nu ar fi putut cădea indiferent de ispitele lui Lucifer.
În Biblie este scris că noi avem autoritatea de a judeca îngerii
1 Corinteni 6:3
"Nu știți că noi îi vom judeca pe îngeri? Atunci de ce nu și lucrurile legate de viața aceasta?"
Respectiv omul desăvârșit (că și Iisus) este superior îngerului, iar acesta, fiind o ființă inferioară, nu are nimic de oferit care să-l poată ispiti pe om și omul să cedeze. Tot ceea ce ar putea un înger propune, omul desăvârșit deja are într-o formă mai înaltă. Prin urmare, nu există nicio ispită suficient de puternică încât să-l conducă la păcat.Omului deja perfect nu este pus la încercare
Facerea 2:17
"Dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri”
De ce i-ar fi dat Dumnezeu o încercare omului deja perfect odată ce perfecțiunea adevărată exclude posibilitatea greșelii sau a testării?Omul nu a fost creat deja desăvârșit, ci cu un potențial înnăscut de a atinge perfecțiunea. Adam și Eva se aflau într-o etapă de dezvoltare, iar porunca divină – „să nu mănânce din pom” – nu era un test pentru ființe perfecte, ci o condiție educativă destinată formării caracterului. Dumnezeu nu impune perfecțiunea automat, ci oferă ființei umane libertatea de a deveni perfectă prin alegere proprie.
Care este sensul existenței unei încercări din partea lui Dumnezeu? Ce rost are să fie pus omul într-o situație în care poate da greș?
Încercarea este logică doar dacă are rolul de a confirma libertatea omului și capacitatea lui de a alege binele din proprie convingere.
Dacă Adam și Eva ar fi urmat calea poruncii, ar fi crescut spiritual și ar fi atins perfecțiunea – adică unirea deplină cu Dumnezeu. Doar printr-o astfel de alegere liberă, iubirea și ascultarea lor ar fi avut valoare autentică. Încercarea, așadar, nu a fost un obstacol arbitrar spontan, ci un element necesar în procesul formării unei ființe morale mature, capabile să iubească și să trăiască în armonie cu voința divină.
Dacă omul poate săvârși păcat, înseamnă că nu este încă desăvârșit. Perfecțiunea, nu este doar o stare de „bunătate inițială” sau „nevinovăție”, ci o maturitate completă a caracterului – o unire deplină dintre spirit și trup, condusă de iubirea lui Dumnezeu.
Un om cu adevărat perfect nu mai poate fi ispitit să trăiască împotriva voinței divine, fiindcă în el s-a format deja un caracter stabil, capabil să distingă binele, să-l aleagă în mod conștient și să-l trăiască natural. Cu alte cuvinte, perfecțiunea adevărată înseamnă imposibilitatea păcatului, nu doar absența lui temporară.
Prin urmare, faptul că Adam și Eva au putut păcătui arată clar că nu atinseseră încă perfecțiunea. Rostul perfecțiunii nu este să testeze omul, ci să încheie procesul de maturizare, astfel încât omul să devină o ființă complet liberă, dar în același timp stabilă în bine – adică un partener adevărat al lui Dumnezeu.
Adam și Eva conștient au mâncat fructul interzis de Dumnezeu, сare om perfect și-ar fi riscat viaţa pentru ceva de mâncare, încălcând cuvântul deosebit de strict al lui Dumnezeu?
Conform Bibliei, speranţa oamenilor decăzuţi este să se apropie sau să obţină pomul vieţii.
Evreii din era Vechiului Testament visau la pomul vieţii:
Pilde 13:12
„Aşteptarea prea îndelungată îmbolnăveşte inima, iar dorinţa împlinită este pom al vieţii.”
Creştinii din timpurile lui Isus şi până în zilele noastre speră să se apropie şi să aibă parte de pomul vieţii:Apocalipsa. 22:14
„Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate!”
Când Adam a păcătuit, Dumnezeu i-a închis calea spre pomul vieţii, plasând un heruvim cu sabie de flacără să păzească drumul (Facerea 3:24) deci și speranţa lui Adam era pomul vieţii.Pomul vieţii așa și a rămas un vis neîmplinit pentru oamenii imperfecți și pentru Adam.
Înainte de cădere Adam deja avea stăpânire asupra pomului vieții?
Dacă da, există un verset biblic care relatează aceasta?
Iar dacă nu atinsese încă pomul vieții, cum putea Adam perfect să nu stăpânească pomul vieții?
Noțiunea de perfecțiune și imperfecțiune
Este important de subliniat că imperfecțiunea nu este ceva rău, ci doar o stare de dezvoltare, respectiv este eronat de a identifică imperfecțiunea cu ceva negativ, deoarece este doar o etapă necesară a creșterii, si este natural pentru orice sistem să treacă printr-un proces de maturizare.Exemplu, nu este posibil ca un copil să se nască deja adult, cu toate cunoștințele și înțelepciunea necesare, fără a avea nevoie de învățare. Conform logicii realitatea vieții arată că, chiar și în condiții ideale, o persoană nu devine automat matură — ea trebuie să parcurgă un proces de dezvoltare.
Alt exemplu, un copac tânăr plantat într-un sol fertil, încă nu produce fructe, dar are deja potențialul de a crește. Faptul că momentan nu dă roade nu înseamnă că este defect sau rău. Trece pur și simplu printr-o etapă naturală de dezvoltare.
Perfecțiunea nu este un punct de plecare, ci un scop al dezvoltării. Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva cu potențialul de a deveni perfecți, dar ei trebuiau să treacă printr-o etapă de maturizare, deoarece ei au fost copiii născuți.
Unii gândesc că Adam și Eva au fost creați direct ca adulți, adică s-au materializat deja maturi, biologic și mental
Conform tuturor legilor lumii materiale, Adam și Eva trebuie să fi trecut prin etape de creștere, nu să fi apărut instantaneu maturi. În caz contrar, existența lor ar contrazice legile fundamentale ale naturii și ordinea rațională stabilită de Creator.
Nicio ființă sau fenomen în univers nu apare instantaneu în formă completă și desăvârșită. Toate formele de viață trec prin etape de creștere, începând de la un stadiu incipient și evoluând spre maturitate. Acest principiu se aplică atât Pământului, cât și plantelor, animalelor și oamenilor. Dacă omul ar fi o excepție de la această regulă, ar fi o încălcare a ordinii universale a creației.
Întreaga lume creată se supune unui principiu divin care implică dezvoltarea treptată de la imperfecțiune la perfecțiune. O intervenție divină care ar elimina acest proces ar încălca explicit legea stabilită de însuși Dumnezeu.
Legile biologice și anatomice
Din punct de vedere biologic și anatomic, este imposibil ca un om să apară direct ca adult fără a trece prin etapele copilăriei, adolescenței și maturizării. Corpul uman are nevoie de un proces treptat de formare și adaptare (dezvoltarea creierului, schimbările hormonale, integrarea socială etc.)
Dacă Adam și Eva au fost creați direct ca adulți, ar rezulta că nu au trecut printr-un proces biologic esențial de formare? nu au avut experiența copilăriei, deci nu ar fi putut funcționa normal ca ființe umane din punct de vedere psihologic și cognitiv.
Omul trebuie să parcurgă un proces de dezvoltare pentru a ajunge la perfecțiune. Dacă Adam și Eva ar fi fost creați deja maturi, acest lucru ar însemna că nu au trecut printr-un proces de învățare și nu au avut posibilitatea de a-și asuma responsabilitatea propriei maturizări.
Mai mult, ideea unei creații instantanee a unor oameni complet maturi contrazice principiul libertății de alegere care se bazează e dezvoltarea morală și spirituală progresivă.
Deci, interpretarea literală a versetelor din Geneza despre crearea lui Adam și Eva nu oferă o indicație clară că oamenii au fost creați direct ca adulți.
Mai degrabă, aceste versete descriu actul creației, care poate include și un proces natural de dezvoltare, așa cum se întâmplă cu restul naturii.
Dacă am lua versetele din Geneza într-un sens strict literal, ar trebui să acceptăm că omul este singura excepție din întregul univers care a apărut instantaneu desăvârșit, ceea ce contrazice logica scopului creației.
Комментарии (0)